Răsfoind, mai deunăzi, o carte importantă pentru istoria culturală a Banatului Montan, „Ecourile scenei”, scrisă de regretatul Petru Călin, fost mulţi ani secretar literar al Teatrului de Stat din Reşiţa, şi gândind la manifestările care, probabil, vor fi organizate în toamna lui 2014, cu prilejul celei de a 65-a aniversări a instituţiei, sper că va fi invitată şi doamna Ileana Stana Ionescu.
E puţin să spui că e prea cunoscută, că este una dintre marile doamne ale teatrului românesc, motiv pentru care sper să o revedem la aniversarea teatrului din Reşiţa, pe scândura căruia au debutat marile sale succese. Într-adevăr, primele aplauze din lunga sa carieră, le-a cules în 1956, cu rolul Agnes din „Şcoala femeilor”, de Moliere.
Deşi aflat abia la a şasea stagiune, teatrul nostru din acea vreme aborda un repertoriu care, prin complexitatea pieselor, putea să ridice interpreţii la înălţimi statuare sau să-i scoată definitiv din lumina rampei. Erau anii în care, în acest teatru, se montau între 7-9 piese pe stagiune şi nu este lipsit de importanţă că tânăra debutantă, încă din primul an, a fost distribuită în trei piese.
Au urmat roluri în care s-a confirmat prima impresie pe care a lăsat-o şi care a fost mai mult decât favorabilă. În cele cinci stagiuni, cât a jucat pe scena reşiţeană o regăsim în „Nota zero la purtare”, de V.Stoenescu şi O.Sava; „Soacra cu trei nurori (Ochiul babei)”, de I.Creangă; „Vasa Jelesnova”, de M.Gorki; „Ultima oră”, de M.Sebastian ş.a., în toate dovedind o mare capacitate de a trăi cu sinceritate roluri diverse, ca întindere şi intensitate.
O adevărată atestare a capacităţilor scenice ale tinerei actriţe de atunci o constituie afirmaţia marelui dramaturg Victor Eftimiu care, în cronica spectacolului „Înşir-te mărgărite” consemnează în „România liberă”, din 16 martie 1962: „La Reşiţa, am avut surpriza plăcută a unei foarte înzestrate începătoare locale, Ileana Stana, fără a fi trecută printr-o şcoală de specialitate, ocupa scena cu prestanţa graţiei fizice şi a unui talent înnăscut”. Şi marele maestru nu s-a înşelat, dovadă fiind cariera demnă de invidiat, atât ca durată (mai mult de jumătate de secol), cât şi de succese unanim recunoscute pentru fiecare rol jucat. Drept este că la aura-i actuală o contribuţie, deloc neglijabilă, au avut scena Teatrului din Piatra Neamţ, precum şi a Naţionalului Bucureşti, unde a jucat mai multe decenii, precum şi radioul şi televiziunea.
Este puţin probabil ca în toamna anului viitor să ne bucurăm de prezenţa Ilenei Stana Ionescu, din simplu motiv că a doua zi a lui Gerar va împlini o vârstă, la care chiar şi vedetelor le e greu să facă un drum din Capitală până în celălalt capăt de ţară. Este de la sine înţeles de ce nu-i deconspir vârsta preferând să menţinem în memoria noastră succesele şi chipul frumoasei şi talentatei actriţe (atribute pe care cu graţie le păstrează şi azi).
De altfel cei care au văzut-o zilele trecute la TV, la sărbătorirea maestrului Radu Beligan, pot confirma aceste afirmaţii. Doamna Iliana Stana Ionescu felicitindu-l pe marele actor şi om de teatru, s-a prezentat, în ciuda vârstei, cu aceiaşi vioiciune şi farmec pe care i le ştiam de la jumătatea secolului trecut. Nu-mi rămâne decât să-i doresc:din toată inima: „La mulţi ani, împliniri şi veşnică tinereţe ca în basmele cu care ne-a încântat copilăria!.”
Titus Crişciu