Caraş-Severin, Romania

CARAŞ-SEVERIN – Până în prezent, 29 de liceeni nu au primit calificativ la probele de competenţe.

În această săptămână, absolvenţii de liceu din Caraş-Severin susţin proba de evaluare a competenţelor lingvistice, examen pentru care mai sunt programaţi în 1 iulie, cinci elevi din totalul celor 1.388 de candidaţi înscrişi, după cum ne-a informat prof. Ion Moatăr. Anterior, tinerii au susţinut proba de evaluare a competenţelor digitale. Pentru acest examen s-au înscris 1.466 de elevi. Dintre aceştia, 29 nu au primit calificativ, 283 au fost declaraţi utilizatori de nivel „începător“, 493 – „mediu“, 351 – „avansat“, 254 – „experimentat“. De asemenea, 56 de tineri nu s-au prezentat la examenul pe calculator.

De luni încep probele scrise, aceasta fiind şi ultima săptămână de examene pentru absolvenţii de liceu. În data de 4 iulie se desfăşoară examenul scris la Limba şi literatura română, iar în 5 iulie cel la Limba maternă. În data de 6 iulie este programată proba obligatorie a profilului, urmând ca în data de 8 iulie tinerii să participe la ultimul examen, proba la alegere a profilului şi specializării. Rezultatele vor fi afişate în 12 iulie 2016, până la ora 16.00, iar contestaţiile se pot face între 16.00 şi 20.00. Rezultatele finale vor fi aflate în data de 16 iulie.

Adaugă comentariu