Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Solicitanţii fondurilor prin Măsura 141 se pot adresa pentru elaborarea proiectelor Camerei Agricole. Micii fermieri au posibilitatea ca, începând cu 15 mai, să acceseze Măsura 141 – „Sprijinirea fermelor agricole de semi-subzistenţă“, pentru a primi sprijin nerambursabil de 1.500 de euro pe an pe ferma de semi-subzistenţă, bani primiţi pe o perioadă de cinci ani.

Beneficiarii acestei măsuri sunt persoanele fizice în vârstă de până la 62 de ani, neîmpliniţi la data depunerii cererii de finanţare, care desfăşoară activităţi economice şi a căror exploataţie agricolă are o dimensiune economică cuprinsă între 2 şi 8 UDE (unitatea de dimensiune economică). De asemenea, ferma trebuie să fie situată pe teritoriul ţării, înregistrată în Registrul fermelor/Registrul agricol, şi să comercializeze o parte din producţia agricolă obţinută.

Ca o noutate faţă de anii trecuţi, în sesiunea din mai solicitanţii fondurilor nerambursabile vor fi obligaţi să ataşeze la dosar mai multe documente care să ateste comercializarea unei părţi din producţia obţinută de acesta. Astfel, pe lângă certificatul de producător, fermierii vor mai depune la dosar facturi fiscale, chitanţe şi borderoul de achiziţii.

„Aceste noutăţi apărute în varianta consultativă a Ghidului Solicitantului îi va frâna foarte mult pe ţărani, deoarece vorbim de micii producători care-şi desfac marfa în pieţele agroalimentare, şi, după cum bine ştim, puţini dintre ei eliberează bonuri fiscale“, este de părere ing. Liviu Munteanu, şef Seviciu Elaborare, Evaluare şi Implementare Proiecte din cadrul Camerei Agricole Caraş-Severin. Micii producători care doresc să acceseze fondurile europene nerambursabile prin această măsură se pot adresa, pentru elaborarea proiectelor de finanţare, Camerei Agricole Caraş-Severin.

Roxana Bălan Nafiru