REŞIŢA – Deşi primarul Reşiţei, Mihai Stepanescu, spune că sistemul a fost parţial pornit, cei de la CET îl contrazic.În urmă cu o săptămână, primarul Reşiţei, Mihai Stepanescu, organiza o conferinţă de presă în cadrul căreia spunea că în 19 ianuarie s-a făcut proba la cald a microcentralei de cartier de lângă Generală 2, aceasta rămânând în funcţiune în sistem, urmând ca ziua următoare să fie pornită şi microcentrala de pe Calea Timişoarei.
Potrivit conducerii CET 2010, niciunul din vechile puncte termice – transformate sau în curs de transformare în microcentrale de cartier – nu a fost pus în funcţiune!
„Pe Calea Timişoarei am asistat la proba la cald, timp de trei sferturi de oră, a CT (centralei termice – n.r.) 52“, declara Vasile Umbreş, inginerul-şef al CET 2010, în cadrul altei conferinţe de presă. Acesta a explicat că pentru punerea în funcţiune a respectivelor obiective, acestea trebuiau preluate de către un operator care să fi câştigat o licitaţie, care să fie autorizat, însă numai după avizarea ISCIR a microcentralelor.
Iţele poveştii sunt destul de încurcate şi ar putea zăpăci pe oricine care nu are tangenţe prea mari cu situaţia. Pe scurt, reprezentanţii CET 2010 dau vina pe autorităţile locale că, încă dinainte de a înfiinţa societatea de termie, i-au pus gând rău, prelungindu-i agonia. Între timp, s-a tot pregătit aducerea altui operator care să preia termia sau găsirea altei soluţii care să ocolească varianta CET.
Şi cum vechile puncte termice sunt ale municipalităţii, o parte din ele au fost vândute, opt dintre acestea (rămase în proprietatea municipiului) fiind acum transformate în microcentrale de cartier. Au fost aduse şi module ce vor fi montate în apropierea blocurilor şi se fac diverse lucrări la un alt punct, ce va fi inclus în sistem. Însă contractul pentru efectuarea de lucrări a fost dat unei societăţi sibiene, care nu le execută de una singură, subcontractându-le CET-ului. Astfel că societatea reşiţeană îşi „renovează casa“, însă n-a primit bani pentru ele de la societatea sibiană, care are contract cu municipalitatea. Adică reşiţenii plătesc o firmă din Sibiu, pentru ca o societate de aici să facă, pe cheltuiala proprie, lucrări la punctele termice din oraş…
Din această lungă şi încurcată poveste, Reşiţa s-a ales cu întârzieri în implementarea sistemului de termie care a fost atribuită firmei sibiene tocmai pentru că aceasta avansa un termen de execuţie mai scurt decât celelalte. Potrivit lui Umbreş (foto), data pornirii noului sistem de termie rămâne tot incertă.
Antoniu Mocanu