REŞIŢA – Să fie legalitate sau birocraţie? Asta se întrebau aleşii urbei atunci când au fost necesare atâtea avize pentru o hârtie.
Pe multe dintre documentele oficiale emise de către municipalitate, reprezentanţii urbei par a se întrece în semnături, voluminoasele acte ajungând ca, pe ultima coală, o întreagă pagină să fie plină de iscălituri. Problema a fost ridicată de către consilierul local Gheorghe Năsturel, care s-a arătat nemulţumit că, pentru un document cu un singur articol, au fost necesare nu mai puţin de nouă semnături. De fapt, hârtia la care făcea referire era de fapt cel de-al treilea act adiţional la contractul de delegare a gestiunii serviciului de salubritate în municipiul Reşiţa, prin care se stabilea că, până ce va fi stabilit un nou operator, în urma unei licitaţii, Brantner să se ocupe în continuare de măturat, spălat, stropit, întreţinerea căilor publice şi salubrizarea parcurilor şi zonelor verzi ale urbei.
„Prea multe semnături! Pentru orice să tot punem nouă semnături. Hârtia a fost semnată de cei de la Brantner, de primarul Reşiţei, de directorul Direcţiei Juridice, de şeful Biroului Juridic, de directorul economic, de cel tehnic, de şeful Serviciului de Gospodărie Urbană, de şeful Biroului de Achiziţii şi de cei de la Controlul Financiar Preventiv”, se plânge, indignat, consilierul.
Explicaţia pentru această situaţie a venit din partea secretarului oraşului, Cornel Bucur, care a spus că nu se putea ca documentul să fie făcut fără avizul juridic… În concluzie, legalitatea are nevoie de birocraţie.
Antoniu Mocanu