CARAŞ-SEVERIN – Spunea Silviu Hurduzeu, preşedintele Consiliului Judeţean, vizavi de creşterea salariilor personalului de execuţie.
Aleşii judeţeni s-au întâlnit joi în şedinţă, principalele puncte de pe ordinea de zi vizând creşterea salariilor angajaţilor din aparatul Consiliului Judeţean, dar şi cel al celor din instituţiile subordonate forului judeţean. Noua lege a salarizării permite instituţiilor din administraţia publică să ajusteze salariile, atât cât le permite bugetul.
Înainte de se aproba proiectul de creştere a salariilor, preşedintele Silviu Hurduzeu a ţinut să precizeze că s-a încercat mai mult creşterea salariilor pentru personalul de execuţie. „Am stat de vorbă cu angajaţii instituţiei şi le-am explicat că instituţia nu suportă un efort bugetar foarte mare. Sindicatul ne-a dat exemplu alte judeţe, însă Caraş-Severinul nu se poate compara cu alte judeţe din punctul de vedere al veniturilor“, a precizat şeful judeţului.
Liberalii, prin consilierul judeţean Cristian Gâfu, au depus amendamente la proiectele de hotărâre în sensul unei creşteri mai consistente a salariilor personalului de execuţie. Consilierul judeţean Ioan Cojocariu spunea că PNL este mândru că angajaţii au apelat la liberali să îi sprijine. „Noi am făcut calcule cu un specialist şi vă dăm şi două surse de venituri. De exemplu, dacă transformăm buruienile de pe marginile drumurilor judeţului în peleţi sau dacă vă reduceţi deplasările în străinătate şi protocolul prea mare, aveţi să le daţi bani acestor oameni“, a spus Cojocariu.
Cu toate acestea, amendamentele PNL nu au fost votate, însă liberalii au votat proiectele de creştere a salariilor. În urma gestului acestora, preşedintele Hurduzeu a promis că va face tot ce este legal ca, prin bonusuri şi prime, să crească mai mult şi veniturile personalului de execuţie.