Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – Sala Campus Cafe a Universităţii „Eftimie Murgu“ a găzduit o nouă ediţie a bursei locurilor de muncă pentru absolvenţi. Întâlnirea nu a impresionat prin oferta de posturi vacante sau prin interesul record, absolvenţii aproape risipindu-se în rândurile celor veniți pentru angajare. Singurul record bătut la ediţia de vineri, 18 octombrie, a fost acela că niciun angajator n-a bătut palma cu vreun absolvent pentru o angajare pe loc, în cadrul acţiunii.

Sala Campus Cafe a universităţii reşiţene a găzduit ceea ce putem numi ziua şanselor de angajare pentru tinerii absolvenţi din tot judeţul. Ce a oferit ea? 131 de locuri de muncă la 29 de firme, iar pentru ele au venit 202 persoane interesate de o angajare, doar 47 dintre ele fiind din rândul absolvenţilor. Ghinionul n-a fost totuşi în cotă de 100%, pentru că 18 dintre tineri au fost selectaţi în vederea angajării, însă pentru asta vor avea de susţinut, în zilele ce vin, tot felul de interviuri şi probe de lucru la sediile firmelor.

Cât de variată a fost oferta? Putem spune că a pornit de la posturi de muncitor necalificat, la bobinatori, sau de la încărcător-descărcător, la inginer automatist. Însă niciunul dintre candidaţi n-a reuşit să impresioneze din prima şi să ocupe vreun post pe loc, în ziua bursei.

„Mă bucur că am văzut foarte mulţi tineri care au venit la bursă, sperăm ca ei să se îndrepte spre firmele care oferă locuri de muncă în judeţul nostru, să nu plece în altă parte. (…) Peste tot e nevoie de oameni şi mai ales de tineri“, spunea prefectul judeţului, Matei Lupu, prezent la eveniment. Bursa a reprezentat de fapt o oportunitate, atât pentru absolvenţi, cât şi pentru oricine şi-a căutat de lucru, după cum bine puncta Mihaela Iovanovici, directorul Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă, instituţia organizatoare.

Luând pulsul târgului, dintr-o parte ne plângem că nu sunt locuri de muncă, în vreme ce ecoul răspunde, din cealaltă parte, că n-avem forţă de muncă. Trebuie totuşi să recunoaştem: forţă ar fi, dar nu de muncă…

Antoniu Mocanu