Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Problema personalului din sistemul sanitar cărăşean persistă cu toate că variabilele se mai schimbă.

Încă de la exodul masiv de acum zece ani către străinătate, problema personalului în sănătatea cărăşeană a reprezentat o constantă. Pe de o parte pentru că angajările în sistem sunt reglementate destul de strict şi pe de alta pentru că cei care se pregătesc în domeniu aleg să se stabilească în alte judeţe sau chiar alte ţări, situaţia sincopelor pe acest segment se păstrează. Însă, dacă numărul medicilor este stabilizat pentru moment, a apărut o situaţie ce afectează confortul pacienţilor internaţi în spitalele cărăşene: insuficient personal mediu sanitar – asistente şi infirmiere. Or, dacă unităţile de învăţământ de profil din județ produc anual peste o sută de asistente, nu toate ajung acolo unde este nevoie.

Cu un an şi jumătate în urmă, autoritățile din sănătatea cărăşeană anunţau că, din motive diverse, lipseau cu desăvârşire medicii pe anumite specialităţi şi chiar din anumite localităţi ale judeţului, în condiţiile în care erau alte domenii unde un singur medic sau chiar doi erau încărcaţi cu specialităţi dificile cum ar fi diabetul sau radiologia. În ultimele câteva luni însă, această situaţie s-a schimbat în sensul că, dacă mai mulţi medici rezidenţi au ales să se ocupe de specializările deficitare în județ şi să rezolve, cel puţin temporar problema, lipsesc acum cadrele medii şi infirmierele.

„Deficitul de medici nu reprezintă o problemă acută acum, aşa cum s-a întâmplat cu ani în urmă. O situaţie delicată o întâlnim în cazul asistentelor şi infirmierelor, deoarece, chiar dacă au fost descentralizate spitalele, nu pot face angajări pe acest segment şi din cauza legii restrictive şi din cea a a bugetului limitat. Sunt secţii în spitalele cărăşene unde personalul este foarte limitat, mai ales cel de îngrijire, în speţă infirmierele. Vorbim aici de segmentul care asigură confortul pacientului. Actul medical poate fi în regulă, însă condiţiile hoteliere pot lăsa de dorit prin prisma celor amintite“, a amintit dr. Dragoş Luca, directorul Direcţiei de Sănătate Publică judeţeană.

Anual, la cele două şcoli de profil din Reşiţa şi Caransebeş absolvă cursurile o promoţie de circa 120 de cadre medii sanitare, care, însă, nu se regăsesc ulterior în sistem. „Mulţi dintre ei au ales să aibă o a doua calificare, deşi muncesc într-un anumit domeniu, ori doresc să se pregătească pentru o slujbă în afară, sau chiar să activeze ca voluntari pentru diferite organizaţii“, a mai adăugat dr. Luca.

Flavius Rotariu

Adaugă comentariu