REŞIŢA – Asta se poate spune despre foştii angajaţi ai Prescom care, în sfârşit, şi-au ridicat salariile. Cu ce costuri?Vă amintiţi probabil plângerile foştilor angajaţi ai Prescom, nemulţumiţi că nu şi-au primit bonurile de masă aferente ultimelor luni de muncă, dar şi cele trei salarii compensatorii aferente concedierii colective care i-a afectat. Ce-i drept e drept! Aşa scrie la contract, aşa trebuia să se întâmple. Deşi, fie vorba între noi, prin concediere, cei mai mulţi dintre foştii angajaţi ai Prescom n-au rămas în stradă ca oricare dintre dvs, ci a însemnat o reangajare instantanee.
Adică, peste noapte, oamenii n-au mai lucrat la Prescom, ci la noul operator, şi s-au trezit că au dreptul şi la trei plăţi compensatorii doar pentru că au semnat o hârtie. Şi, chiar dacă n-au rămas pe drumuri, şi le-au făcut singuri, inclusiv la primărie, unde cele mai puternice voci spuneau „ne-a ajuns cuţitul la os“, „nu mai putem răbda“ etc, etc. Asta poate pentru că pe fişele fiscale ale unora dintre ei figurau mai bine de 7.000 de lei de ridicat doar din cele trei salarii.
Ce spunea atunci Gheorghe Marchiş, directorul societăţii? Că Prescom, fiind în insolvenţă, n-a putut achita iniţial fiecărui angajat decât una din cele trei plăţi compensatorii, urmând ca şi celelalte două să fie acordate pe măsură ce se fac încasări, adică în funcţie de bunurile care se vând.
Trebuie spus că, dacă anul trecut, în aprilie, aleşii reşiţenilor rupeau contractele prin care delegau Prescom-ului gestiunea gunoiului şi a tramvaielor Reşiţei, abia anul acesta, în martie, societatea a notificat consiliul local să ia măsuri de ridicare a bunurilor de retur. De ce acum? Să fie oare Prescom-ul gata să-şi închidă prăvălia de tot?
Putem spune doar că între timp, partea de jos a societăţii (din Lunca Pomostului) a fost scoasă la licitaţie, prima dată fără succes. Bunurile de patrimoniu de pe Fântânilor încă nu. În schimb, un teren din Lend, precum şi baza sportivă, au fost deja vândute. Din surse sigure putem spune că a fost organizată cu succes a doua licitaţie pentru Lunca Pomostului, urmând ca înţelegerea să fie bătută în cuie în momentul achitării banilor. A fost vândută baza de transport, răpind Reşiţei visul salvării tramvaielor? În pofida insistenţelor, nici măcar surse judiciare nu au putut confirma tranzacţia. Putem spune doar că, între timp, angajaţii Prescom-ului şi-au primit, zilele trecute, salariile compensatorii.
Antoniu Mocanu