Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Din dorinţa de a reduce costurile cu iluminatul public, reşedinţa judeţului a devenit membru afiliat al Bursei Române de Mărfuri.

„Municipiul Reşiţa a devenit legal membru afiliat al Bursei Române de Mărfuri (BRM), calitate care îi conferă dreptul să tranzacţioneze energie electrică pe piaţa administrată de BRM. Unul dintre dezideratele importante ale Municipiului Reşiţa îl reprezintă reducerea costurilor utilităţilor publice. În cazul iluminatului public din Reşiţa, din partea furnizorului se urmăreşte obţinerea unor tarife cât mai mici la consumul de energie electrică, pe timp de zi şi de noapte, în vederea înregistrării de economii băneşti“, se arată într-un document remis redacţiei.

Procedura de achiziţie publică prin licitaţie publică va avea loc la sfârşitul lunii iunie, la sediul Primăriei municipiului Reşiţa, licitaţie la care vor participa mai mulţi furnizori de energie electrică. Câştigător va fi declarat furnizorul care va oferi preţurile cele mai mici la tarifele de zi şi de noapte şi cu care va fi încheiat un contract pe o perioadă de 12 luni, după cum ne informează municipalitatea.

Adaugă comentariu