Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Echipa reşiţeană a revenit, după baraj, în eşalonul trei al fotbalului românesc.

Câştigătoarea ediţiei 2011/2012 a Ligii a III-a de fotbal Caraş-Severin, Muncitorul Reşiţa, a trecut, recent, de barajul de promovare în eşalonul trei al fotbalului românesc. Reamintim, formaţia reşiţeană s-a impus cu scorul de 2-1 (1-0), în disputa de la Drobeta Tr. Severin, în faţa echipei Petrofac Ţicleni, campioana judeţului Gorj. O confruntare de mare intensitate, din toate punctele de vedere, elevii antrenorului Viorel Lolea reuşind să depăşească toate momentele delicate ale barajului.

După acest succes, care reprezintă încă o performanţă notabilă în istoria clubului gospodar, Iulian Munteanu, secretarul Muncitorul Reşiţa, a ţinut să precizeze: „Într-adevăr este o performanţă, însă ţinta noastră a fost şi este să urcăm cât mai sus, în limita potenţialului financiar. De altfel, la sfârşitul acestei luni ne vom întâlni, la nivel de conducere, pentru a ne face socotelile, prilej cu care vom stabili şi noile coordonate. După cum se ştie, noi suntem susţinuţi de AquaCaraş S.A., dar baza financiară este asigurată de salariaţi, prin cotizaţii, şi de diferiţi sponsori. Fireşte, ne dorim să ne menţinem în Liga a III-a de fotbal. Dar, nu vom face o tragedie dacă vom retrograda. Noi vom continua să promovăm spiritul sportiv, să asigurăm continuitate celui mai vechi club din Reşiţa, să promovăm cât mai mulţi tineri, de la grupele de copii şi juniori. Atât pentru echipa noastră de seniori cât şi pentru alte cluburi din partea de vest a ţării“.

Referitor de formaţia de seniori, elevii antrenorului Viorel Lolea se vor reuni la mijlocul lunii iulie a.c., după vacanţa de care beneficiază în această perioadă. „După reluarea pregătirilor, vom avea discuţii cu jucătorii, pentru a vedea care sunt intenţiile lor vizavi de viitor, a declarat prof. Viorel Lolea. În aşa fel încât până la sfârşitul lunii să ştim pe cine vom putea conta în continuare. Oricum, pe lângă unele achiziţii pe posturi mai deficitare, în funcţie de posibilităţile financiare, vom continua să mizăm pe promovarea tinerilor noştri“.

Un aspect la fel de important pe care l-am abordat cu Iulian Munteanu, secretarul clubului, a fost locaţia care va găzdui meciurile de pe teren propriu. Astfel, pe lângă varianta bazei proprii, din cartierul Lend, se mai au în vedere alte două terenuri, din Reşiţa, şi nu numai: „Analizând mai multe aspecte, deşi gazonul nostru este impecabil, avem în intenţie să discutăm cu reprezentanţii echipelor Gloria Reşiţa şi Arsenal Reşiţa, pentru a primi acceptul de a juca pe terenurile acestora. Am face şi o favoare iubitorilor fotbalului din Reşiţa, care ar putea ajunge mult mai uşor la meciuri, având în vedere distanţa până în Lend. Astfel, am avea şi mai mulţi spectatori“.

Adaugă comentariu