Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Încasările Biroului Vamal Naidăş sunt mici, în condiţiile în care traficul de călători a crescut. Media trecerilor este de 420 de autovehicule pe zi, ceea ce înseamnă o medie de 17,5 pe oră, şi 1.247 de călători pe zi, respectiv, 52 de călători pe oră, în scădere uşoară faţă de anul trecut.

Taxele vamale încasate de la persoanele fizice sunt nesemnificative, deoarece, în conformitate cu legislaţia vamală în vigoare este permisă introducerea în ţară de bunuri în scutire de taxe vamale şi TVA, în limita unei valori globale de 300 de euro pe călător, cu condiţia ca aceste bunuri să nu fie importate pentru comercializare. Peste suma de 300 de euro, dar să nu depăşească suma de 700 de euro, se aplică o taxă vamală forfetară de 2,5% din valoarea bunurilor“, a precizat Cătălin Zărnescu, şeful Biroului Vamal Naidăş.

În acest an, Biroul Vamal Naidăş a acţionat pentru limitarea fenomenelor de contrabandă şi evaziune fiscală cu produse accizabile, numărul de procese verbale de contravenţie încheiate în primele opt luni ale acestui an fiind de 297, iar numărul de sesizări penale – 65. Conducerea Biroului face demersuri pentru suplimentarea personalului, având în vedere că, în prezent, lucrează cu angajaţi mutaţi temporar de la alte birouri vamale.

După descinderile DNA de anul trecut din februarie şi disponibilizările de personal din august, Biroul Vamal Naidăş mai are în organigramă 16 posturi, din care 12 sunt lucrători operativi. Nouă lucrători vamali au fost trimişi în judecată de DNA şi Autoritatea Naţională a Vămilor a suspendat raporturile de serviciu cu aceştia. Biroul Vamal Naidăş are doar trei lucrători vamali operativi, şapte lucrători fiind mutaţi temporar de la alte instituţii similare, prin Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Timişoara.

Flavius Rotariu

Adaugă comentariu