Caraş-Severin, Romania

CARAŞ-SEVERIN – La început de an, Ion Ţiriac a ales vânătoarea de mistreţi pe domeniile de la Balc.

Pesta porcină africană identificată chiar lângă domeniul de vânătoare de la Balc nu-i sperie pe miliardarii Europei. Ca în fiecare an, din 2005 încoace, aceștia au onorat invitația lui Ion Țiriac și în acest weekend. Condițiile generale în care are loc acțiunea sunt însă cu totul altele după ce Bihorul a intrat sub codul roșu al focarelor de pestă porcină. În urmă cu o lună un focar de pestă porcină a fost identificat tocmai la un fond de vânătoare aflat în apropierea domeniului Țiriac. În plus, mistreții au fost catalogați ca fiind vinovați de răspândirea virsului, fiind nominalizați ca fiind cei care au dus virusul chiar în fermele oamenilor. Evenimentul de la Balc are loc în condițiile în care Ion Ţiriac a primit aprobare din partea Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Bihor pentru ceea ce autoritățile numesc drept „recoltare anuală” de mistreţi de pe domeniul de la Balc, dat fiind faptul că mistreții de pe domeniul magnatului sunt crescuți special pentru a cădea în bătaia puștii. Evenimentul are loc pe parcursul a trei zile. O parte din invitaţii lui Ion Ţiriac a aterizat joi seara la Oradea la bordul avioanelor personale sau închiriate în regim charter, iar alţii au ales să aterizeze la Debreţin.

Reamintim că după ce a cumpărat în Caraș-Severin pădurea din apropierea satului Ersig de la Paul Lambrino, cunoscut şi sub numele de prinţul Paul al României, omul de afaceri Ion Ţiriac şi-a amenajat un domeniu de vânătoare care se întinde pe o suprafaţă de 704 hectare, iar miliardarii Europei au fost la Ersig în decembrie 2017. Nu este exclus să vină în Caraş-Severin şi în această iarnă.

Adaugă comentariu