Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Crede preşedintele Asociaţiei Judeţene a Crescătorilor de Ovine şi Caprine.

Declaraţia a fost făcută după ce Jurnal de Caraş-Severin i-a solicitat acestuia un punct de vedere cu privire la afirmaţiile făcute recent de către preşedintele Autorităţii Naţionale Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, Dumitru Băiculescu. Şeful ANSVSA intenţionează să introducă, din acest an, obligativitatea vaccinării animalelor împotriva bolii limbii albastre. Potrivit acestuia, măsura nu este văzută cu ochi buni de unele asociaţii ale crescătorilor de animale din ţară, care consideră că vaccinarea trebuie să fie menţinută voluntară. „Noi, ca perspectivă, avem o iniţiativă legislativă, dar întâmpinăm foarte multe greutăţi din partea unor asociaţii ale crescătorilor de animale care nu sunt de acord cu vaccinarea obligatorie contra bolii limbii albastre. Ei vor să fie menţinută în continuare o vaccinare la cerere, o vaccinare voluntară, pentru faptul că, procedural, după vaccinare îi obligă să efectueze o analiză care se pare că este puţin mai costisitoare. Nu am înţeles de ce. La ora actuală, studiem să vedem cum justifică laboratorul preţul pe care îl cere pe analiza respectivă, a precizat preşedintele ANSVSA în cadrul unei conferinţe de presă susţinută, zilele trecute, la Alba Iulia. Băiculescu a subliniat că propunerea făcută prevede ca vaccinarea să fie suportată în totalitate de către stat, adăugând că această măsură a fost aplicată şi de alte ţări europene.

Mircea Toma, preşedintele Asociaţiei Judeţene a Crescătorilor de Ovine şi Caprine din Caraş-Severin, spune că, personal, nu crede în această vaccinare, deoarece boala limbii albastre s-a manifestat diferit de la un animal la altul. „Am două ferme de oi, şi nici un medic veterinar nu a ştiut să-mi spună ce au avut şi din ce cauze au murit animalele la vremea respectivă. Ei nu îmi pot garanta că vaccinul este bun pentru animale. În plus, boala s-a manifestat diferit de la un animal la altul, de la o fermă la alta. Mie mi-au murit 200 de oi, dintr-un efectiv de 1.500 de capete. Suntem o ţară de rătăciţi, ca să nu spun de proşti, pentru că mai întâi vorbim şi apoi testăm. Dacă această propunere va rămâne în picioare pe viitor, personal nu-mi voi vaccina animalele. Şi nici membrii asociaţiei pe care o reprezint nu o vor face. Cred că în loc de vaccin, ar trebui să se facă dezinsecţii mai dese împotriva ţânţarilor, prin care se transmite această boală“, a adăugat Mircea Toma.

Datele Asociaţiei Judeţene a Crescătorilor de Ovine şi Caprine arată că în toamna anului trecut, când boala limbii albastre a fost confirmată şi în Caraş-Severin, au murit 1.192 capete de ovine. Însă, numărul rumegătoarelor este posibil să fi fost mult mai mare.

Boala limbii albastre i-a afectat şi pe crescătorii de bovine. Chiar dacă nu au existat decese, animalele au scăzut în greutate şi au dat mai puţin lapte. „Din ceea ce ştiu eu, nu au fost decese la taurine, dar animalele au fost slăbite. Dacă mă întrebaţi despre vaccinarea lor, pot spune că atât eu, cât şi colegii din teritoriu suntem pentru. Condiţia fiind aceea ca suma pe cap de animal să nu depăşească 18-20 de lei, cum am auzit că se intenţionează. Chiar dacă vaccinarea va fi bugetată de stat, pe noi, crescătorii de animale, tot ne costă manopera medicului veterinar. Într-o altă ordine de idei, boala limbii albastre are 24 de tulpini, aşa că este nevoie ca vaccinul să fie produs din tulpina cu care animalul a fost infectat“, ne-a declarat preşedintele Asociaţiei Judeţene a Crescătorilor de Taurine din Caraş-Severin, Mihai Şuşară.

Adaugă comentariu