RĂCĂŞDIA – Deşi nu se ştia sigur dacă va ajunge la cea de-a 37-a ediţie a tradiţionalului târg, ministrul Agriculturii, Petre Daea, a ajuns sâmbătă seara la Oraviţa, însoţit de preşedintele PSD Caraş-Severin, Ion Mocioalcă.
Duminică, ministrul Daea va merge la Târgul de la Răcăşdia, alături de şeful PSD Caraş-Severin, de preşedintele Consiliului Judeţean, Silviu Hurduzeu, de prefectul Matei Lupu, dar şi de o serie de primari de comune din Valea Caraşului şi nu numai. Ediţia cu numărul 37 va reuni, aşa cum s-a întâmplat şi până acum, agricultori, crescători de animale şi păsări, apicultori, producători şi meşteşugari din zonă şi nu numai, precum şi operatori economici, de la care gospodarii îşi vor putea cumpăra cele necesare pentru demararea campaniei agricole de primăvară.