REŞIŢA – Ambasadorul Vaticanului este alături de credincioşii greco-catolici reșițeni în demersul lor de a construi lăcaşul de cult închinat Martirilor şi Mărturisitorilor Bisericii Romane Unite.
Vizita de sâmbătă a Monseniorului Miguel Buendia, Nunţiu Apostolic în România, a fost un bun prilej pentru credincioşi să facă dovada tradiţionalei ospitalităţi, înalţii prelaţi fiind întâmpinaţi cu pâine, sare şi flori. E.S. Mons. Miguel Maury Buendia a fost însoţit de P.S. Alexandru Mesian – episcopul Lugojului şi Angelo Narcis Pop, vicar general al al Episcopiei de Lugoj, la eveniment participând şi city-managerul Paul Vasile, reprezentantul municipalității. Acesta le-a dăruit, din partea Primăriei, placheta cu simbolul Reşiţei, precizând că biserica are tot sprijinul din partea autoritatilor locale.
După ce i-a fost prezentat istoricul Parohiei Romane Unite, Greco Catolică Reşiţa I Centru şi i s-a înmânat broşura care evocă cei 180 de ani de la înfiinţare, semnată de Mihele Bogdan Andrei, Monseniorul a spus că-i va sprijini pe credincioşi să ridice un lăcaş de cult dedicat Martirilor. Reamintim că biserica va fi construită lângă Podul de la Cultural, unde se află poarta TMK, aproape de vechea biserică, crucea fiind deja înfiptă în toamnă, când a fost sfinţit locul.
La sfârşitul săptămânii trecute, ambasadorul Vaticanului în România a mai vizitat şi azilul de bătrâni şi centrul maternal de pe lângă Biserica Greco-catolică din Oraviţa.