Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – O delegaţie reşiţeană, alcătuită din 23 de sportivi şi doi antrenori, profesoarele Cecilia Micu şi Nadia Câmpan, vor porni spre Bacău, în cursul zilei de marţi, 8 iulie, pentru a participa la Campionatele Naţionale de înot pentru copii 11-13 ani.

Printre aceştia se vor regăsi Andrei Mihai, Bogdan Cărăvan, Titus Tudorache, Casian Fara, Denis Popescu, consideraţi ca fiind principalii favoriţi la medalii. Dar, se aşteaptă confirmări şi de la ceilalţi mici înotători. Concursul va fi găzduit de Piscina Olimpică din Bacău, şi va debuta miercuri, 9 iulie, urmând să se încheie duminică, 13 iulie.

„Deplasăm mai mulţi copii, şi ne bucurăm foarte mult de acest lucru, pentru că, încă de la acest nivel, sportivii trebuie să se familiarizeze cu rigorile unui concurs oficial, cu tot ceea ce presupune acesta, ne-a declarat prof. Cecilia Micu. Sigur, ne dorim cât mai multe medalii, dar şi timpi cât mai buni, care să certifice stadiul de pregătire în care ne aflăm“.

A.R.

1 Comment

Adaugă comentariu