Caraş-Severin, Romania

ARAD – Elevii lui Marian Pană s-au impus prin golurile marcate de Szabo, Stoica şi Mureşan

Gruparea din Valea Domanului a încheiat turul Ligii a II-a de fotbal, Seria a II-a, pe podium, cu 19 puncte. În ultima etapă a turului, formaţia reşiţeană a obţinut o victorie clară la Arad, 3-1 cu UTA. Elevii lui Marian Pană s-au impus prin golurile marcate de Szabo, Stoica şi Mureşan, golul de onoare al arădenilor fiind marcat de juniorul Trabalka, din lovitură de la 11 metri. A fost o victorie facilă a reşiţenilor, care au profitat din plin de problemele din interiorul grupării arădene.

„Important e că băieţii noştri au reuşit să se concentreze bine, şi şi-au creat ocazii de gol. Eu zic că am dominat în totalitate, dar mai puteam marca, a spus antrenorul echipei Metalul Reşiţa, Marian Pană. Este foarte important că am luat trei puncte la adevăr şi avem +4. Play-off-ul este obiectivul nostru. Încercăm până în iarnă să acumulăm cât mai multe puncte şi să ne putem pregăti în iarnă bine, poate să facem şi ceva achiziţii, dar în general lotul este destul de omogen. Pe bancă avem jucători buni, care pot intra oricând. Suntem pe un drum bun şi sunt mulţumit de băieţi. Dedicăm această victorie şi domnului primar Mihai Stepanescu, care este aproape de noi şi patronului Cătălin Rufă. Suporterii Reşiţei sunt extraordinari, vin tot timpul după noi. La Reşiţa crează o atmosferă foarte frumoasă în tribună. Galeria este deosebită. Le mulţumim şi lor că au venit”.

Metalul Reşiţa la Arad: Pascal – R. Cristian, I. Popescu, Plecanciuc, Vătăjelu – A. Neagoe, Breşneni – Oară (min. 66, Făgărăşanu), I. Szabo, Ad. Stoica – M. Staicu (min. 73, Mureşan).

1 Comment

  1. LuxPhotoFuchs Reply

    Dupa noul sistem de disputare a campionatului cu play-off, podiumul isi pierde din insemnatate, important este ca la terminarea returului sa te afli in primele 6 echipe in clasament. Apoi incep alte meciuri tur si retur cu 6 echipe…Azi, la terminarea turului, un clasament al meciurilor numai a primelor 6 echipe ar arata astfel:
    1.ASA Tg. Mureş 5 3 2 0 7-3 11
    2.FCU Craiova 5 2 2 1 2-1 8
    3.CSU Craiova 5 1 3 1 6-6 6
    4.Metalul Reşiţa 5 2 0 3 5-6 6
    5.Gloria Bistriţa 5 1 2 2 5-6 5
    6.CSM Rm. Vâlcea 5 1 1 3 7-10 4

Adaugă comentariu