Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Stagiul de pregătire centralizată va dura 12 zile și va fi efectuat la stadionul din Valea Domanului.

La două săptămâni de la reluarea pregătirilor, echipa de fotbal Metalul Reșița va intra de luni, 21 iulie, în cantonament la baza sportivă proprie, la stadionul „Mircea Chivu“ din Valea Domanului. Antrenorul principal Daniel Oprița a conturat un lot de jucători care urmează să se prezinte luni dimineață, la ora 10, la stadion, dar a a precizat că lista poate suferi modificări chiar în timpul perioadei de pregătire centralizată. „Până marți mă voi decide la cine mai renunțăm. Pentru că mai avem de văzut niște jucători. În principiu, ne-am înțeles cu doi atacanți, dintre care unul a evoluat și în Liga I. Aceștia sunt așteptați în cantonament“, a spus Daniel Oprița.

Până la intrarea în cantonament, Metalul Reșița a susținut trei jocuri de verificare în Valea Domanului, cu adversari din ligi inferioare. A fost 4-1 cu Cocoșul Orțișoara, 3-0 cu AS Oravița, ambele formații fiind de Liga a IV-a, iar vineri, 18 iulie, Metalul a întâlnit o echipă de Liga a III-a, Millenium Giarmata, pe care a învins-o cu 2-1, prin golurile marcate de A. Vaștag și Stoenac.

„În meciurile de verificare am remarcat câțiva jucători interesanți, pe care mă gândesc să-i opresc și i-am chemat în cantonament, a mai spus Daniel Oprița. Sunt și jucători tineri, sub 21 de ani, de care avem nevoie. Unul dintre ei este Dragoș Gheorghe, de la Conpet Ploiești, care s-a mișcat destul de bine și l-am oprit în cantonament. De luni vom începe pregătirea centralizată, pentru 12 zile. Vom disputa încă un meci amical la finalul cantonamentului, cu Metalul Oțelu Roșu.“

Iată lotul comunicat de antrenorii Daniel Oprița și Cristian Apostol, pentru cantonamentul din Valea Domanului: Zimmermann, Pascal, Ciuculescu – portari; Crețu, R. Artimon, R. Cristian, Tătaru, Popescu, Ciobanu, Anițoiu, Giurgiu, Feher, Vaștag, Breșneni, Enescu, Neagoe, D. Gheorghe, O. Vasile, Stoenac, Făgărășanu, Liuba, Mureșan, Stoica, Ciucur, Enciu, Potocianu, Ionescu, Voinea, Cl. Ștefan, Bereșoae – jucători de câmp.

Metalul Reșița și-a propus, la începutul lunii august, încă un stagiu de pregătire, cu jocuri de verificare, într-o locație ce încă nu a fost stabilită. „Vrem ca la acel stagiu să întâlnim adversari puternici, în cazul în care de exemplu vom merge în Serbia, a precizat Daniel Oprița. Aveam și varianta Mogoșoaia, dar acum va fi puțin mai greu, pentru că în țară nu vom mai găsi echipe de nivelul pe care-l dorim noi, toate sunt plecate, iar cele de Liga I au început campionatul.“

Marian Cărăvan

1 Comment

Adaugă comentariu