Caraş-Severin, Romania

GYULA – Cu ocazia zilei de 1 martie, Consulatul General al României la Gyula a organizat o multiplă manifestare cultural-artistică, intitulată ”Mărțișor Cultural la Gyula”. Manifestarea a fost găzduită de Uniunea Culturală a Românilor din Ungaria (UCRU) și a beneficiat de sprijinul Direcției pentru Cultură a județului Bihor.

Manifestarea a început cu salutul consulului general al României la Gyula, Florin Trandafir Vasiloni, sub patronajul căruia s-a desfășurat acest moment, dedicat românilor din comunitatea istorică românească din Ungaria. Momentul artistic al serii a fost oferit de către artista Oana Lianu din Oradea, care a oferit un program de melodii populare românești, vocal, dar și instrumental, la mai multe instrumente (nai, fluier, ocarină, tilincă). La această manifestare au participat reprezentanți ai comunității românești din Ungaria, de la Gyula, Micherechi, Chiitighaz, Bekescsaba, Medgyesegyhaza, printre care Rita Pătcaș, vicepreședintele UCRU, Bertold Netea, viceprimarul din Micherechi, Tiberiu Juhasz, președintele Autoguvernării Românești din Bekescsaba, dar și oaspeți de la Oradea, Arad și Timișoara. La finalul manifestării a avut loc o recepţie, oferită de către Florin Vasiloni, consulul general al României la Gyula, care a imparțit marțișoare și felicitări tuturor participantelor, mărțişoarele fiind confecționate de către elevii Colegiului Național ”Mihai Eminescu” din Oradea.

Adaugă comentariu