Caraş-Severin, Romania

CARAŞ-SEVERIN – Fostul director al Gărzii de Mediu Caraş-Severin, Marius Bălean, a fost numit, prin Ordin al ministrului Tineretului şi Sportului joi, 19 iulie 2018, director al Direcţiei Judeţene de Tineret şi Sport. Până azi, interimatul acestei funcţii a fost asigurat de către Daniela Lupşan.

„Este o bucurie şi sper ca prin ideile mele şi dorinţa de a face lucrurile cât mai bune în acest domeniu să confirm pe această funcţie. Ca în orice domeniu, şi în cel al sportului cărăşean sunt destule probleme, însă le rezolvăm şi mizez în continuare pe susţinerea oamenilor care m-au sprijinit şi până acum“, ne-a declarat Marius Bălean.