Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Joi a debutat ediţia a XXXII-a a manifestării culturale „7 zile – 7 arte”.

Timp de o săptămână manifestarea plurivalentă organizată de Casa de Cultură a Sindicatelor din Reşiţa cuprinde, până pe data de 28 mai, lansări de carte, spectacole, muzică, expoziţii, simpozioane, dezbateri pe diferite teme (de la religie la turism).

„Putem spune că «cireaşa de pe tortul» manifestării iniţiate acum mai bine de trei decenii de Horaţiu Vornica este piesa de mare succes în care putem vedea actorii profesionişti ai teatrului Nottara, în frunte cu Mircea Diaconu. Vorbesc despre comedia «Scandal la operă». Imediat după finalul maratonului cultural, reşiţenii vor putea vedea unul dintre cele mai cunoscute spectacole de operetă – «My Fair Lady» – pentru succesul căruia îşi dau concursul membri ai Operei Române şi ai Teatrului de operetă din Bucureşti. Nu am putut integra acest spectacol din motive independente de noi în 7 zile – 7 arte, dar este un gen rar întâlnit în Reşiţa şi îl oferim amatorilor acestuia în data de 11 iunie, la ora 19.00. Până la urmă, manifestările organizate de Casa de Cultură nu se încadrează neapărat în limitele unui maraton ci încearcă să devină o permanenţă”, ne-a declarat Marian Apostol, directorul Casei de Cultură reşiţene.

Manifestarea a debutat JOI, cu lansarea volumului „Peştele nopţii” al lui Mircea Cavadia. Intrarea publicului larg este liberă la manifestările din maratonul cultural cu excepţia spectacolului de teatru.

„Biletele pentru intrarea la piesa de teatru sunt de 50 şi 60 de lei, iar la operetă 30 şi 40 de lei. Acestea sunt preţurile practicate de cei care montează spectacolele respective, mai ales că la piesa de teatru muncesc peste 20 de persoane şi la operetă peste 30, iar calitatea nu este ieftină”, a mai adăugat Apostol.

Flavius Rotariu