Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Andrei Franţ şi Vlad Caraş au participat la un turneu la Bratislava.

Doi luptători de la Clubul Sportiv Municipal Reşiţa au obţinut medaliile de argint la Memorialul Jozef Svoboda, organizat zilele trecute la Bratislava, în Slovacia. Andrei Franţ (categoria 84 kg) şi Vlad Caraş (97 kg) s-au clasat pe locul al doilea, în finale fiind învinşi de sportivi mai titraţi, medaliaţi la campionate europene şi mondiale. Reşiţenii, însoţiţi de antrenorul emerit Adrian Dacica, s-au deplasat la Bratislava alături de ceilalţi componenţi ai lotului naţional de lupte libere seniori.

„A fost un turneu util pentru noi, am putut vedea cum stăm în prezent, în raport cu alți sportivi de top din Europa. Mă bucură rezultatele luptătorilor reșițeni, ele sunt meritorii“, a precizat antrenorul emerit Adrian Dacica.

În total, luptătorii români au avut trei clasări pe podiumul de premiere al competiției din Slovacia. Pe lângul argintul obținut de reprezntanții CSM Reșița, Andrei Franț și Vlad Caraș, pe cea mai înaltă treaptă a podiumului a urcat Marian Filip, la categoria 61 kg. Rezultate bune au obținut și Octavian Erhan (categoria 57 kg) și Michael Manea (97 kg), ambii clasați pe locul 5 la categoriile lor de greutate.

În urma acestor rezultate, România s-a clasat pe locul al doilea pe naţiuni, din cele 12 ţări participante la Memorialul Jozef Svoboda.

Adaugă comentariu