Caraş-Severin, Romania

Săptămâna trecută a revenit cunoscuta caniculă. Dar chiar şi pe o astfel de căldură, în tot județul, pe câmpuri oamenii își vedeau de muncile agricole. La țară, mereu este câte ceva de făcut. Sâmbătă, când aveai senzația că iese foc din pământ, almăjenii mei strângeau fânul. Ei nu ţin cont de avertizarea de caniculă, nu există noțiunea de rău fizic, contează doar că fânul trebuie strâns.

Deși am crescut la sat iar cel mai frumos univers al meu este acolo, nu o să am niciodată puterea fizică și psihică a oamenilor în mijlocul cărora am crescut. Broboanele de sudoare înseamnă împlinire, iar câmpul lucrat înseamnă bucurie. A nu continua să facă ceea ce știu ei mai bine înseamnă a trăda un trecut și o lume pe care așa au moștenit-o. O lume în care bunul simț, respectul, munca și rușinea erau și sunt de bază. L-am întrebat într-o zi pe un vecin de ce se chinuie la 90 de ani să alerge după vaci. Mi-a răspuns senin: taică, asta e viața mea și mi-ar fi rușine să stau toată ziua și să nu fac nimic.

Mulți dintre colegii mei de liceu, din generația mea și nu numai, au rămas în Valea Almăjului. Unii au propriile afaceri, alții sunt dascăli, asistenți medicali ori angajați în diverse locuri din zonă. Sau pur și simplu trăiesc din agricultură, atât doar că mijloacele de a lucra pământul sunt acum mai moderne. Sunt mândră că îi cunosc pe acești oameni și întotdeauna vor avea respectul meu. Valea Almăjului rămâne o vale a miracolelor, așa cum cu drag spune profesorul Iosif Băcilă, însă a fost vitregită de investiții și măsuri care să îi ţină pe oameni acolo. De aceea, știu că tinerii care au rămas acolo pot face multe pentru locul în care trăiesc și am siguranța că duc mai departe tradițiile şi obiceiurile. Îi apreciez din suflet pe cei care nu se desprind de rădăcini.

De-a lungul anilor, am scris cam despre toate localitățile din județ. Și mereu am avut o bucurie aparte când am trecut prin Bozovici, Șopotu Nou, Teregova, Rusca Teregova, Armeniș, Prigor sau Băuțar, locuri din care tinerii nu s-au înghesuit să plece în masă. Au un rost al lor și ajută satul să dăinuie.

Nici în plină eră tehnologică, viața în satele românești nu este ușoară. Dar mereu aici va exista bucuria pentru lucrurile simple, iar Timpul își va respecta propria trecere. În câmpurile cu grâu și în fânul cosit, Răsăritul va fi mai jucăuș iar Apusul va trezi dorința pentru o nouă zi de viață. În lumea satului, eu mereu îmi voi regăsi zâmbetul și puterea de a fi Om…

Adaugă comentariu