REŞIŢA – Palatul administrativ municipal găzduieşte, luni, 8 mai, de la ora 13.00, cea de-a doua etapă a consultării publice pentru documentaţia de urbanism a două mari proiecte. Este vorba despre Planul Urbanistic Zonal ce vizează construirea unui supermarket Lidl în locul Confecţiilor din Govândari, cu locurile de parcare şi panourile publicitare aferente, şi despre PUZ-ul ce vizează amenajarea unei săli de evenimente şi schimbarea destinaţiei spaţiului şi clădirii existente, de pe Valea Ţerovei (în zona Triajului CFU). Reşiţenii interesaţi să facă intervenţii vizavi de cele două proiecte sunt aşteptaţi sub cupola palatului administrativ.