Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – CSU Reșița – CSM Slatina, duminică, 2 aprilie, ora 15, în Divizia A de handbal feminin. Handbalistele de la Universitatea Reșița revin în fața publicului local după aproape două luni, precedentul meci pe teren propriu fiind pe 19 februarie, când studentele au învins pe Mureșul Târgu Mureș, cu 24-23.

Adversara din etapa a XX-a a Diviziei A de handbal feminin, Seria B, este chiar echipa aflată pe primul loc al clasamentului, CSM Slatina. Meciul este programat duminică, 2 aprilie, de la ora 15, la Sala Polivalentă din municipiul de pe Bârzava.

Ne așteaptă un meci foarte dificil, întâlnim echipa clasată pe prima poziție și are matematic șanse de promovare directă în Liga Națională. Venim după o deplasare la Baia Mare, unde am pierdut la nouă goluri diferență și sper să facem un joc bun și să demonstrăm că ne merităm poziția pe care ne aflăm în clasament. E clar că am pierdut deja lupta pentru promovarea directă, în schimb cum am mai declarat, nu acesta era obiectivul nostru în acest an, dar și datorită parcursului foarte bun pe care l-am avut în turul campionatului suntem obligați să tragem până la finalul sezonului și să ne clasăm pe o poziție cât mai bună, de ce nu chiar pe podium. De Slatina știm că s-a întărit în perioada de transferări, o au în lot și pe Ștefania Lazăr, sportivă care a mai evoluat și la Universitatea Reșița, ea fiind transferată în acest sezon de la o echipă de Liga Națională, HC Zalău. Din informațiile pe care le avem, a revenit și Ostase. Cunoaștem echipa Slatinei, într-adevăr are în componență jucătoare foarte valoroase și sper să ne ridicăm la nivelul lor și să facem un meci foarte bun duminică, la Reșița. Așteptăm să ne fie alături cât mai mulți suporteri”, a spus antrenorul echipei reșițene, prof. Cristian Busuioc.

Înaintea etapei a XX-a, pe primul loc al clasamentului se află CSM Slatina, cu 36 de puncte, urmată de Minaur Baia Mare, cu 33 de puncte (ambele echipa având câte 13 meciuri). CSU Reșița ocupă locul al treilea, cu 33 de puncte, din 15 meciuri.