Caraş-Severin, Romania

OŢELU ROŞU – Metalul Oţelu Roşu – Metalul Bocşa 5-1 (4-0), în Liga a IV-a de fotbal Caraș-Severin. Derby-ul etapei cu numărul 31 din Liga a IV-a s-a disputat pe stadionul „Vichente Birău”, între ocupantele locurilor I şi III. Cum pentru a-şi menţine poziţia de lider gazdele aveau neapărat nevoie de victorie, ele au început meciul în forţă, reuşind să deschidă scorul la prima acţiune mai consistentă de atac. În minutul 4, Bădeţ a plecat central spre poarta bocşeană, aproape de la centrul terenului, şi, deşi talonat îndeaproape de Ioiart şi Tismănariu, a pătruns în careu şi, cu un şut de la 12 metri, l-a învins pe goal-keeper-ul Dolamă.

Golul cu numărul doi al gazdelor a venit după doar 9 minute, autor Bălan, care, de la 10 metri, a tras necruţător sub bară. „Oţelarii” şi-au mărit avantajul în minutul 27, prin Neagu.

Iar scorul pauzei a fost stabilit în primul din cele două minute de prelungiri dictate de „centralul” Cosmin Corocan, când același Neagu a tras la colţul lung.

Oaspeţii au redus din handicap în minutul 77, după un şut de senzaţie al lui Drăgan. După doar 3 minute, gazdele au stabilit scorul final, prin Ispas.

Metalul Oţelu Roşu: Grecu, Arnăut (min. 63, Belciu), Covăsală, Ov. Bălan, Aiojoaiei, Moldovan, Şt. Bălan, Negrei (49, Slătaru), Bona (49, Ispas), Neagu, Bădeţ; rezerve: Laitin, Veche. Antrenor, Aurelian Panescu.

Metalul Bocşa: Dolamă, Mustaţă (60, Mitraşcă), Stuparu, Ioiart, Zaharia, Călin, Laioş, Isarie (69, Vasile), Drăgan, Tudor, Tismănariu; rezerve: Dudău, Ladga. Antrenor, Valentin Ciucur.

Adaugă comentariu