Caraş-Severin, Romania

CARAŞ-SEVERIN – Prevederile legale încearcă să îngrădească înmatricularea maşinilor în Bulgaria. Aproape inutil.

Cu mare tam-tam, mai multe ministere au anunţat, de câteva ori pe parcursul acestui an, că intenţonează să restricţioneze circulaţia autovehiculelor înmatriculate în alte state la doar câteva luni pe an. Dar acest lucru nu i-a pus în mare dificultate pe cărăşenii inventivi. Unul dintre aceştia, sub protecţia anonimatului, ne-a declarat condescendent că „legile acestea sunt făcute pentru fraieri. Cine se descurcă, o face şi pe timp de criză. Am o maşină cu o capacitate de 2.500 de centimetri cubi. Cu doar 500 de euro am rezolvat problema: înmatriculare, transportul pe platformă, şi tot ceea ce a fost nevoie ca să fiu în legalitate. Am făcut-o în Bulgaria„, a amintit acesta.

Or, la orice replică ce insista pe legislaţia în domeniu, omul a avut o singură explicaţie: „Am rezolvat totul. Mi-am făcut mutaţie. Acum sunt cetăţean cu flotant la vecinii de la sud de Dunăre şi pot circula cu maşina aici”. Iată că, pentru a evita cu orice preţ taxa de poluare a cărei valoare şi denumire s-a tot schimbat, cetăţenii au resurse şi inventivitate cât să încurce mai multe ministere.

Flavius Rotariu

Adaugă comentariu