Caraş-Severin, Romania

CARAŞ-SEVERIN – Pentru ca acest lucru să nu se întâmple, este bine ca după ieşitul la iarbă verde să nu lăsăm gunoaie în urma noastră şi nici vetre de foc aprinse.

Deşi plină de intenţii bune la adresa protecţiei mediului, Legea Picnicului – care aduce multe obligaţii şi interdicţii pentru amatorii de grătare şi distracţie în aer liber – e greu de aplicat în Caraş-Severin. Iar asta pentru că puţine primării au reuşit să amenajeze spaţii de recreere, aşa cum prevede Legea 54/2012, dotate cu locuri pentru prepararea grătarelor, cu parcări pentru maşini şi platforme pentru colectarea selectivă a deşeurilor, sau cu toalete şi surse de apă. Chiar şi aşa, potrivit declaraţiilor şefului Comisariatului Judeţean al Gărzii de Mediu Caraş-Severin, Marius Bălean, angajaţii instituţiei pe care o conduce se vor afla la datorie, pe întreaga perioadă a weekend-ului prelungit de 1 mai, atunci când, se ştie bine că, numărul turiştilor în zonele de agrement este mare.

Vor fi supravegheate zonele verzi din vecinătatea Reşiţei, precum şi oazele de relaxare din staţiunile Secu, Văliug, Trei Ape, Crivaia, Poiana Mărului, Băile Herculane şi altele. Comisarii de la Mediu apelează, ca de fiecare dată, la bunul simţ al petrecăreţilor, pentru a nu fi nevoiţi să aplice amenzi contravenţionale. E bine de ştiut şi contravaloarea acestora, pentru a evita situaţiile nedorite. Astfel, cărăşenii care ies la picnic trebuie să arunce gunoiul numai în locurile special amenajate, în caz contrar amenzile pornesc de la 200 de lei, şi pot ajunge la 2.000 de lei. La plecare, zona destinată picnicului trebuie să rămână curată. Cei care lasă gunoaie în urma lor şi sunt prinşi de autorităţi riscă sancţiuni cuprinse între 300 şi 3.000 de lei. Focul trebuie aprins numai în spaţii amenajate, şi supravegheat în permanenţă. Amezile în astfel de situaţii pot ajunge până la 5.000 de lei. Sancţiunile pornesc de la 100 de lei şi pentru distrugerea panourilor informative, a construcţiilor şi împrejmuirilor din spaţiile special amenajate, dar şi pentru spălarea vaselor în râuri.

Conform Legii 54/2012, nu doar comisarii Gărzii de Mediu pot aplica sancţiuni, ci şi autorităţile publice locale, prin personalul împuternicit al acestora, dar şi poliţiştii şi jandarmii. În acelaşi timp, comisarii Gărzii de Mediu pot amenda primăriile care nu au amenajat spaţii corespunzătoare pentru prepararea grătarelor, ori nu au igienizat zonele de agrement după plecarea turiştilor.