Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – Sunt multe lecţii în viaţă de care credem că nu avem nevoie, pe care nu vrem să le ştim, dar le învăţăm pentru că, dincolo de dorinţele noastre, suntem puşi în faţa lor. Şi chiar dacă sunt momente în care avem impresia că le ştim pe toate, vin altele ce ne demonstrează că nu ştim mare lucru.

Iar lecţiile adevărate nu ni le oferă doar vreo carte sau vreo şcoală, ci mai ales oamenii. Iar la finalul fiecărei lecţii nedorite realizăm că, de fapt, am avut nevoie de ea. Pentru a ne cunoaşte mai bine, pentru a ne analiza încă şi încă o dată, pentru a nu repeta greşelile, pentru a preţui mai mult ce contează, pentru a schimba ordinea priorităţilor, pentru a face diferenţe.

Nu am căutat niciodată atenţia cuiva, nu sunt genul care atunci când vede un grup de persoane să se arunce în mijlocul lor, dar nici nu am fugit vreodată de oameni. Indiferent că sunt buni sau răi, cuminţi ori nebuni, aici sau acolo, toţi sunt la fel. Sunt corecţi sau nu, sinceri sau vicleni,  iubesc, urăsc sau pur şi simplu tac.

V-am mai spus cândva că spectacolul caracterelor este fascinant. În acest spectacol continuu pe care ori îl admir, ori asist la el din obişnuinţă, încerc să îmi apropii oamenii, să îi ajut măcar cu cinci minute în care să îi ascult sau cu ce au nevoie. Şi asta pentru că oamenii ne umplu secundele, orele, zilele, viaţa. Intră în viaţa noastră cu un motiv, pentru o perioadă sau pentru totdeauna. Şi cred că fiecare dintre noi, pentru a putea deveni cu adevărat om, are nevoie de oameni. Şi totuşi, în relaţia cu oamenii este foarte importantă şi limita pe care o menţinem în raport cu fiecare. Chiar şi în faţa celor mai importanţi oameni din viaţa noastră trebuie să trasăm acea limită care nu lasă braţele dezamăgirii să ne cuprindă. Chiar şi cu limite, oamenii potriviţi ocupă locurile potrivite din viaţa noastră.

Chiar am puterea să îmi pierd timpul cu oamenii, să desenez zâmbete pe chipuri, să împărtăşesc bucurii, să ajut la necazuri. Însă niciodată nu accept ca oamenii din viaţa mea să complice ceea ce e simplu, să-mi facă probleme în cazul în care nu există, să mă deranjeze cu nesiguranţa lor, să îmi ceară să fiu ceea ce nu sunt doar pentru că aşa vor ei. Sunt prea liberă pentru oameni care îngrădesc şi prea rezervată pentru oameni care nu ştiu să joace corect.

Oamenii ne oferă un şir de lecţii, nu în fiecare zi, dar constant de-a lungul vieţii. Lecţiile respective le putem ignora sau le putem înţelege. Însă cea mai importantă lecţie despre oameni este că, oricât sunt de mulţi, sunt atât de greu de găsit…

Foto: socialbliss.com

Adaugă comentariu