Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Turiştii care au înnoptat în pensiunile şi hotelurile din Văliug şi Crivaia şi-au petrecut primele zile din noul an pe pârtie. Iarna a fost zgârcită cu turiştii veniți să petreacă Revelionul la poalele muntelui Semenic, căci în loc de zăpadă, oamenii au avut parte de mult soare. Chiar şi aşa, cei care au vrut să facă mişcare au găsit zăpadă pe pârtia de schi de la Văliug, inaugurată în noaptea dintre ani.

Turiştii care nu s-au încumetat însă să urce pe schiuri s-au dat cu sania sau, pur şi simplu, au făcut scurte plimbări, admirând frumuseţea locului. „Este o investiţie binevenită. Zăpada, deşi artificială, este numai bună pentru schiat, iar cei mici se pot da liniştiţi cu sania. Cu siguranţă voi mai urca la Văliug şi în weekend-urile următoare, pentru că drumul până aici este bun, şi este la jumătatea distanţei de Semenic“, ne-a spus timişoreanul Liviu Marcu.

Pârtia este dotată cu instalaţie de înzăpezire artificială, compusă dintr-o staţie de pompe şi cinci tunuri de zăpadă, model suedez, gen Lenko. De asemenea, pârtia are o lungime de 800 de metri şi dispune de un telescaun, cu o capacitate de 1.200 de persoane pe oră. Investiţia aparţine cunoscutului om de afaceri Ioan Popa, care, în viitorul apropiat, va monta şi o instalaţie nocturnă, astfel încât împătimiţii sportului de iarnă să poată schia în voie şi după lăsarea întunericului.

De menţionat că, o urcare cu telescaunul costă 5 lei, iar un abonament pentru o zi de schi costă 60 de lei.

Roxana Bălan Nafiru