Caraş-Severin, Romania

CARANSEBEŞ – Două noi aparate performante vor intra din acest an în dotarea Spitalului Municipal de Urgență din Caransebeș.

Acestea vor fi achiziţionate ca o continuare a programului de investiții pe care îl are administrația locală pentru modernizarea principalei unități sanitare din zonă. Mai exact, aparatura va fi îndreptată către secția de Oftalmologie, municipalitatea alocând zilele trecute sumele necesare. Este vorba de un biomicroscop și de un tonometru, ambele necesare diagnosticării mai rapide a pacienților cu probleme de vedere.

„La Spitalul Municipal de Urgență dotăm Oftalmologia cu două aparate performante, să nu se mai ducă lumea la Oțelu Roșu sau la Timișoara. Vreau să vă spun că au venit doi medici tineri din județul Dolj, soț-soție, doamna este oftalmolog, tot respectul pentru gestul dumnealor. Le-am repartizat și o locuință de serviciu la ANL-uri și cumpărăm și două aparate performante, pentru ca pacienții să poată beneficia în mod direct de dotările moderne și de profesionalismul personalului medical care își desfășoară activitatea în această secție”, a precizat primarul Marcel Vela.

Tot în acest an se va mai finaliza, cu bani europeni, și modernizarea secției de Radiologie și Imagistică medicală.

2 Comments

  1. Dar sectiile de PNEUMOLOGIE,CONTAGIOASE,NEUROLOGIE,ATI,si CARDIOLOGIE cand le modernizati? Aici sunt cei mai multi pacienti care aduc bani spitalului,merita si ei aparatura performanta,saloane dotate cu tot ce este necesar ,momentan pe sectia neurologie nu exista nici macar un tensiometru, aici ar trebui investit unde sunt pacienti din pacate in nr prea mare…speram ca pe viitor d-le primar sa faceti un efort la fel de mare ca pt Radiologie (unde se fac radiografii si la caini) sa modernizam spitalul in general…

  2. Daca pe o sectie de Neurologie ,unde majoritatea pacientilor prezinta boli vasculare cerebrale care necesita o monitorzare complexa nu doar TA,iar acolo nu se gaseste nici macar un tensiometru inseamna ca e grav ,inseamna ca va bateti joc de oameni .Rusine

Adaugă comentariu