Caraş-Severin, Romania

CARANSEBEŞ – Accesul în zonele agricole ale Caransebeşului se va face mult mai uşor. Asta pentru că proiectul „Amenajări drumuri agricole pe raza municipiului Caransebeş“, depus de administraţia locală, a fost declarat eligibil, obţinând un punctaj maxim, 50 de puncte, valorea totală a acestuia fiind de 1 milion de euro.

Iniţiativa municipalităţii de pe Timiş şi Sebeş vizează o suprafaţă de 664 de hectare de teren agricol în zonele Jupa, Racoviţa şi Pipirig, greu sau deloc accesibile în prezent. Astfel, pentru Drumul Agricol Jupa, cu o lungime de 2,6 kilometri, sunt prevăzuţi în proiect 334 de mii de euro, pentru Drumul Agricol Racoviţa, lung de 2,1 kilometri, 277 de mii de euro iar pentru cei 0,5 kilometri ai Drumului Agricol Pipirig, 93 de mii de euro, primele două urmând să intersecteze noua centură de ocolire a municipiului.

De asemenea, pentru amenajarea terenurilor sunt cuprinşi în proiect 75 de mii de euro iar pentru refacerea cadrului natural al celor trei zone 235 de mii de euro.

„Acest proiect de 1 milion de euro este printre puţinele din ţară care a obţinut punctajul maxim. Mulţumesc în primul rând firmei de consultanţă care a scris proiectul şi specialiştilor din Primărie, de la Biroul Proiecte Programe, împreună truditori la această reuşită de excepţie, care anterior ne-a fost respinsă, în mod abuziv, de către factorii de decizie de la Bucureşti“, ne-a spus primarul Marcel Vela. Finanţarea acestui proiect va fi asigurată prin Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală.

Nina Curiţa