REŞIŢA – După cum se ştie, absolvenţii de liceu au intrat în „febra“ examenului maturităţii, iar dascălii îi sprijină şi cu sfaturi.
Primele probe susţinute de tineri sunt cele de evaluare a competenţelor, sau examenele orale aşa cum sunt cunoscute „în popor“. Şi cum Bacalaureatul este un examen important în activitatea şcolară a tinerilor, profesorii au venit în sprijinul acestora atât educaţional cât şi moral. Pentru a se prezenta la prima probă orală a Bacalaureatului aşa cum se cuvine, elevii reşiţeni au primit cateva reguli de conduită, iar unele dintre acestea sunt chiar amuzante.
Prima regulă precizează că „înainte de a porni de acasă, încearcă să înlături emoţiile prin autosugestie, gândindu-te la un eveniment frumos din viaţa ta“. De asemenea, este important să îţi bei cafeaua în linişte, să te relaxezi şi să repeţi mereu că eşti un învingător. După toate acestea este obligatoriu să te gândeşti la imaginea ta. „Alege cu atenţie ţinuta pe care o vei purta. Nu uita că prima impresie contează! Decenţa este o valoare incontestabilă şi va deveni un atu în reuşita ta“. Cea de-a patra regulă le reaminteşte tinerilor să îşi ia actele de care au nevoie, pentru a putea fi legitimaţi.
„Odată intrat în sala de examen, nu lăsa ca emoţiile să pună în umbră buna ta creştere. Aşadar, nu uita să saluţi politicos şi, mai ales, nu uita să zâmbeşti!“. Ultima precizare privind conduita în timpul susţinerii probelor orale este poate şi cea mai importantă. Ţinând cont de notele scăzute la examenele de Bacalaureat din ultimii ani oricât ai fi învăţat, sau nu, norocul este „vital“. „Extrage biletul, mizează pe steaua ta norocoasă, aşază-te în bancă, inspiră adânc, citeşte cu atenţie textul de pe bilet şi notează pe foaie rezolvările!“.
Aşadar, dacă eşti absolvent de liceu şi susţii examenul de bacalaureat în aceste zile, parcurge cu stricteţe aceste reguli şi vei obţine rezultate foarte bune… până la probele scrise.