Caraş-Severin, Romania

LONDRA – Duminică, 2 noiembrie, s-au încheiat la Londra, în Anglia, întrecerile Campionatelor Europene de karate, ediția 2014, competiție de mare anvergură, la care au participat circa 700 de sportivi.

Printre competitori s-a aflat și tânărul karateka Darius Gheralia, de la Sport Star Anina, pregătit de prof. Marian Mesinschi. În final, în urma unor evoluții foarte bune, într-o compania foarte valoroasă, cu 16 parteneri de întrecere la categoria sa de vârstă, 10-11 ani, a reușit să cucerească medalia de bronz la kumite, o performanță extraordinară pentru sportul aninean și românesc.

„Este un rezultat care ne onorează și suntem mândri de performanța lui Darius, a precizat prof. Marian Mesinschi, președintele clubului. Mulțumim Primăriei Anina și Consiliului Local pentru sprijinul acordat în efectuarea deplasării la Londra“.

Adaugă comentariu