CARAŞ-SEVERIN – Potrivit ultimului raport Greenpeace, în judeţul nostru s-au înregistrat 566 de cazuri de tăieri ilegale investigate de autorităţi.
România pierde trei hectare de pădure pe oră, numărul cazurilor de tăieri ilegale de arbori, înregistrate în ultimii doi ani ajungând la aproape 100 de raportări pe zi, potrivit celui mai recent raport Greenpeace, publicat anul acesta. Concret, numărul cazurilor de tăieri ilegale s-a triplat faţă de valoarea înregistrată în 2009-2011, când media era de 30 de cazuri pe zi şi a crescut cu 34 de cazuri/zi. Potrivit datelor comunicate de autorităţi, în 2015 s-a înregistrat un total de 34.870 de cazuri. Dintre cele 42 de judeţe, Argeşul a înregistrat cel mai mare număr de cazuri de tăieri ilegale investigate de autorităţi – 3.087 de cazuri (8,85% din totalul cazurilor la nivel naţional), în scădere faţă de 2013-2014, când au fost identificate 5.851 astfel de cazuri. Judeţul Caraş-Severin este la mijlocul clasamentului cu 566 de cazuri de tăieri ilegale investigate de autorităţi, de asemenea în scădere faţă de 2013-2014, când au fost identificate 911 astfel de cazuri.
În prezent, pădurile în România acoperă 6,90 de milioane de hectare. Potrivit Greenpeace România, în intervalul 2000-2011, aproximativ 280.108 de hectare au fost despădurite sau degradate, iar actualizarea din 2015 a hărţii arată că ritmul degradării pădurilor s-a menţinut la acelaşi nivel în 2012-2014, suprafaţa totală afectată fiind de 361.068 hectare. Potrivit Hotărârii nr. 470/2014, toate transporturile de material lemnos trebuie înregistrate în sistemul online SUMAL, iar legalitatea deplasării poate fi verificată printr-un apel la 112. Potrivit Greenpeace România, aproximativ 20.000 de apeluri la numărul de urgenţă 112, pentru a verifica legalitatea unor transporturi de material lemnos, au fost făcute în 2015, însemnând 54 de apeluri pe zi. Judeţul cu cele mai multe apeluri înregistrate a fost Gorj, cu 2.761 apeluri, ceea ce reprezintă 13,84% din totalul apelurilor la nivel naţional. La acest capitol, judeţul Caraş-Severin se află pe locul 10 cu 557 de apeluri la 112. În schimb, cele mai multe transporturi depistate ca fiind ilegale au fost în Braşov, respectiv 420. În judeţul nostru 117 transporturi au fost depistate ca fiind ilegale.
În primele două decenii de după ’90, din pădurile statului şi din cele private s-au tăiat ilegal 80 de milioane de metri cubi de lemn care le-au adus hoţilor câştiguri de circa 5 miliarde de euro (echivalentul a 21,5 miliarde de lei), dacă presupunem că lemnul a fost vândut cu cel mai mic preţ, de 70 de euro pe metru cub. Cifra apare într-un Raport de audit privind „Situaţia patrimonială a fondului forestier din România, în perioada 1990 – 2012“ realizat de Curtea de Conturi. Sumele obţinute de pe urma furturilor au fost însă în realitate şi mai mari, după cum recunosc şi reprezentanţii Curţii de Conturi, pentru că mulţi dintre arborii tăiaţi în România au ajuns peste hotare, în state din Nordul Africii şi din Europa, după ce au fost vânduţi mai scump. În plus, în ultimii 21 ani, peste 32,66 de milioane de tone de lemn, de la rumeguş, butuci, vreascuri sau placaje, până la foi de furnir şi la alte produse fabricate din lemn au luat calea exportului, potrivit datelor furnizate la Institutul Naţional de Statistică.