Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Documentele referitoare la Banatul de Munte în perioada de dinainte şi până la Marea Unire pot fi accesate şi consultate din orice parte a lumii. Documentele digitizate fac parte din colecţiile Bibliotecii Judeţene „Paul Iorgovici“ Caraş-Severin şi ale Arhivelor Naţionale Filiala Caransebeş.

În cadrul proiectului „Banatul de Munte la Centenarul Marii Uniri. Platformă digitală pentru conservarea şi valorificarea de surse istorice“, până în prezent au fost încărcate aproximativ 80 de unităţi bibliografice. Acestea pot fi accesate pe pagina de internet a bibliotecii, www.bjcs.ro, la secţiunea „Banatul de Munte la Centenarul Marii Uniri“. În colecţia bibliotecii digitale veţi găsi informaţii şi documente preţioase din zonă, din acea perioadă decisivă pentru ţara noastră, cărţi dar şi corespondenţă, fotografii sau vederi. De asemenea, a fost digitizată întreaga colecţie de 50 de numere a ziarului „Lumina“, ziar apărut la Caransebeş din ianuarie până în decembrie 1918.

Proiectul vizează conservarea patrimoniului cultural şi istoric din Banatul de Munte, existent în structuri info-documentare din judeţul Caraş-Severin, oferind şansa accesării facile a unor surse istorice de primă mână. Prin crearea colecţiei digitale „Banatul de Munte la Centenarul Marii Uniri“ sunt puse la dispoziţia publicului larg, din ţară şi străinătate, prin intermediul unei platforme digitale, surse de epocă referitoare la Banatul de Munte în perioada de dinainte şi până la Marea Unire, surse care pot fi accesate şi consultate din orice parte a lumii.

Documentele digitizate au fost prezentate de către Laurenţiu Ovidiu Roşu, şef al Serviciului Judeţean Caraş-Severin al Arhivelor Naţionale. Evenimentul de lansare a bibliotecii digitale a fost organizat în colaborare cu Serviciul Judeţean Caraş-Severin al Arhivelor Naţionale, Universitatea „Eftimie Murgu“ Reşiţa şi Colegiul Naţional „Diaconovici Tietz“ Reşiţa. Proiectul a fost finanţat de către Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale în cadrul programului de aniversare a Centenarului României (1918-2018) şi a Primului Război Mondial.

Adaugă comentariu