Caraş-Severin, Romania

Prin aprobarea acestui proiect de lege se finalizează reforma Registrului Comerţului, prin restrângerea rolului judecătorului delegat. Pe termen mediu, proiectul prevede înlocuirea publicităţii prin Monitorul Oficial a actelor comercianţilor cu publicitatea prin Buletinul electronic al Registrului Comerţului, uşor accesibil publicului larg şi care presupune costuri mult mai mici pentru persoanele fizice şi juridice.

Noua reglementare va lărgi accesul la informaţiile înregistrate în Registrul Comerţului, inclusiv prin crearea premiselor unei comunicări transfrontaliere a informaţiilor între Registrele Comerţului din statele membre UE. Proiectul prevede reglementarea procedurii de control prealabil înregistrării în Registrul Comerţului efectuat de registratorul comercial, a condiţiilor în care încheierea registratorului poate fi contestată în justiţie, a procedurii de soluţionare a contestaţiilor, precum şi reglementarea statutului registratorului comercial.

„Registratorul este învestit cu autoritate publică, fiind numit prin ordin al ministrului Justiţiei. Întrucât corpul registratorilor comerciali este conceput ca integrat în sistemul ONRC, proiectul de lege propune o nouă configuraţie a structurii ONRC şi a oficiilor Registrului Comerţului“, a precizat Valentin Popa, directorul Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin.

Flavius Rotariu