Caraş-Severin, Romania

Alţi reşiţeni, de pe str. Furnalelor, care înainte sufereau doar de poluare, acum sunt disperaţi de molozul şi pământul depozitat de cei care le-au făcut lucrări ISPA în zonă, care au atras gunoaiele altora. În zonă, o femeie ne vorbeşte despre starea deplorabilă în care a ajuns imobilul cu nr. 13: „L-au spart ţiganii şi s-au mutat acolo. E patrimoniu de stat! Nu e admisibil aşa ceva! Fac numai probleme vecinilor. Muncitorii care au făcut lucrări la reţeaua de apă au spus că vor veni să ia gunoiul pe care l-au lăsat, dar nu mai face nimeni nimic. Ne-am plâns la primărie, peste tot“. Tencuiala exterioară de pe lateralul imobilului, declarat monument istoric, este degradată, iar unele din geamuri sunt sparte, fiind lăsate şi fără tâmplăria de lemn.

Dar ei nu sunt singurii reşiţeni care se plâng, ci şi cei din zona coloniei de la umbra Dealului Crucii. De acolo au furat, ziua în amiaza mare, sub ochii autorităţilor, şinele căii ferate industriale, locul ei fiind luat de gunoaie, aruncate de-o parte şi de alta a platformei de drum rămase. Tot locuri de aruncat gunoaie au devenit toate intersecţiile ceva mai mari din zonă. Unele dintre ele au scăpat de povara mizeriei, dar altele, precum cea dintre străzile Mierlei şi Turturelelor se umplu tot mai mult. „De mai bine de un deceniu stau acolo şi toate demersurile mele au rămas fără succes, se plânge un reşiţean. Am vorbit şi cu cei de la Prescom, şi cu cei de la Primărie, şi cu cei de la Garda de Mediu. Nimeni nu le face nimic celor care aruncă acolo! Nu le dă nici o amendă şi nici nu fac ceva pentru ridicarea gunoiului. M-au trimis în zadar de la unii la alţii“.

Antoniu Mocanu