Caraş-Severin, Romania

CARAŞ-SEVERIN – Începând cu anul şcolar 2013-2014, programele şcolare pentru disciplina opţională „Istorie orală: Istorie trăită – Istorie povestită“ pot fi utilizate în sistemul de învăţământ, ca ofertă centrală de curriculum la decizia şcolii.

Istoria orală“ este o disciplină nouă în peisajul academic românesc, având ca obiectiv elaborarea, identificarea, colectarea, catalogarea şi interpretarea surselor orale în vederea recuperării unei părţi a memoriei recente a societăţii româneşti, exclusă din mărturiile scrise. Mai mult, realizarea unor echipe mixte generează o mai bună cunoaştere reciprocă și empatie. Cursul „Istorie trăită – Istorie povestită“ presupune învăţarea şi utilizarea de către elevi a tehnicilor de intervievare ca mijloc de cercetare şi cunoaştere a trecutului recent al unei persoane, al familiei, al unui grup, al unei comunităţi locale.

Efectele pe termen lung vizează îmbunătăţirea calităţii vieţii la nivelul comunităţilor, prin promovarea dialogului societal, în cadrul interviurilor realizate de către elevi. Aceştia îşi vor însuşi cunoştinţele teoretice ale acestei discipline (curente, metodologie) şi vor dezvolta competenţe practice privind realizarea ghidului de interviu, a interviului propriu-zis, transcrierea, stocarea, prelucrarea informaţiilor. În ceea ce priveşte utilitatea cursului pentru nevoile de continuare a studiilor, de calificare profesională, elevii vor beneficia de o cunoaştere aprofundată a istoriei locale/regionale care va avea drept rezultat naşterea unui sentiment de ataşament faţă de locurile natale, cu potenţial pentru valorificarea acestor cercetări empirice în activităţi ulterioare, pe măsura maturizării elevilor.

1 Comment

  1. Manualul de Istorie nu trateaza despre Istoria Banatului. Mi-au atras atentia copertile ilustrului dictionar Istory of the World. Acolo la litera „D” se gaseste si banateanul Corneliu Dragalina. Acolo da, in cartile de Istorie, nu.

Adaugă comentariu