Caraş-Severin, Romania

CARANSEBEŞ – O „extraordinară” i-a reunit marţi de urgență pe aleșii caransebeșeni care au dezbătut zece proiecte de hotărâre pe diverse teme.

Astfel, consilierii au aprobat rectificarea listei de investiții pentru acest an. „Rampa de pe strada Crișan, pe care vroiam să o facem ca o intrare în Parcul Teiuș, o amânăm, pentru că mai durează până când cei de la Enel vor muta acel transformator de acolo și atunci folosim banii în altă parte. În același timp, la capitolul Transporturi, renunțăm pentru moment, până se va rezolva cu terenul, la racordul în centură al zonei Dumbravei-Zlagnei și redirecționăm fondurile, peste 440.000 de lei, pentru a face integral strada Traian Doda din centru până în centură, precum și străzile Burebista și Pipirigul Mare“, le-a explicat Marcel Vela aleșilor locali.

Alte trei puncte de pe ordinea de zi au vizat angajarea de către municipalitate a unui avocat în mai multe cauze pe care Primăria le are pe rol. La capitolul Sport, subiectul de pe masa consilierilor a vizat aprobarea unei sume în avans către clubul FC Caransebeș, din bugetul ce va fi alocat echipei pe semestrul al doilea.

„Alocăm 100.000 de lei, bani ce vor fi folosiți pentru transferarea unor jucători, acum că am intrat în Liga a II-a, dar și pentru ca băieții să efectueze un stagiu de pregătire centralizat. George Galamaz va fi președintele clubului, se apucă de treabă și trebuie să aibă niște fonduri cu care să demareze achizițiile de jucători pentru că nivelul va fi la Liga a II-a mai ridicat”, a precizat Vela în finalul ședinței.