Caraş-Severin, Romania

CARAŞ-SEVERIN – După ce luna trecută Primăria Bucoşniţa a finalizat proiectul derulat timp de mai mulţi ani prin Măsura 322, de curând instituţia a depus un proiect prin care solicită finanţare guvernamentală pentru introducerea reţelei de canalizare în satul Goleţ, precum şi reabilitarea unui tronson de 3,5 kilometri de drum comunal.

„Sunt foarte mulţumit că am reuşit să finalizăm cu succes proiectul depus pe Măsura 322, căci numai cu bani europeni puteam realiza canalizarea şi staţia de epurare din satul Vălişoara, dotarea căminului cultural din Petroşniţa, şi înfiinţarea unui centru de zi pentru bătrâni, unde, în special pe timpul iernii, aceştia să se întâlnească şi să socializeze. Tot în acest loc îşi dau întâlnire şi membrii corului bisericesc pentru repetiţii. Fondurile alocate prin această măsură de sprijin pentru mediul rural ne-au ajuns şi pentru achiziţionarea unei maşini de colectare a gunoiului de pe raza localităţii, lucru de care suntem foarte mulţumiţi”, ne-a declarat primarul comunei Bucoşniţa, Vichentie Suru. În prezent, primăria derulează lucrări de reparaţii în regie proprie la şcolile din Vălişoara şi Petroşniţa.

„Nu avem mulţi bani, dar la Vălişoara facem zugrăveli, iar la Petroşniţa reparaţii la tocul geamurilor, după ce anul trecut tâmplăria veche a fost înlocuită cu cea din PVC”, a mai precizat primarul.