Caraş-Severin, Romania

CARAŞ-SEVERIN – Şeful Serviciului de Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, Ştefan Radu, a fost arestat pentru 30 de zile! De asemenea, instanţa a dispus joi seara şi măsura arestului preventiv pentru 30 de zile şi pentru alte persoane implicate în acelaşi dosar, printre cei arestaţi fiind oamenii de afaceri Ioan Pop şi Florin Negru, dar și fostul şef al Serviciului de Arme, Nicolae Cernea. Arestat a fost şi un ofiţer din cadrul aceluiaşi serviciu!

Ieri, instanţa a dispus control judiciar pentru prefectul Matei Lupu.

Membrii grupului infracțional organizat au acționat pe mai multe paliere. Aceștia au obținut beneficii materiale de la persoane care intenționau să obțină autorizația de procurare a unei arme prin organizarea de cursuri de instruire teoretică și practică, la finalizarea cărora, cursanții susțineau un examen în fața unei comisii formate din polițiști specializați. În cazul promovării examenului, cursanților li se elibera un certificat de absolvire, care stătea la baza eliberării autorizației de procurare a unei arme. În realitate, cei doi reprezentanți ai societății comerciale autorizate, nu susțineau cursurile și atestau în mod fictiv prezența cursanților la ore, iar înainte de susținerea examenului, polițiștii din grupare, divulgau celor doi reprezentanți ai societății comerciale subiectele de examen, care, la rândul lor, le înmânau cursanților care susțineau examenul, promovabilitatea fiind în procent de 100%. Promovarea examenului la cursurile organizate de această societate comercială a devenit de notorietate în rândul persoanelor interesate și au existat cazuri în care persoane care domiciliau în județele limitrofe și care nu reușeau să promoveze examenele în județele în care aveau domiciliu, se înscriau la cursurile organizate de societatea comercială în cauză unde reușita era garantată. Totodată, grupul infracțional organizat favoriza anumite persoane cu funcții importante, care dețineau deja arme și care săvârșeau diverse infracțiuni sau contravenții la regimul armelor și munițiilor.

Nina Curiţa

6 Comments

  1. masuri abuzive ale judecatorului care a eliberat mandatele. Acesti oameni au condus societatea locala ani de zile, li se putea pune un control judiciar dar din nou s-a sarit calul.

    • Taci dracu!!!al cui neam esti dintre inculpati???cum dracu sa zici asa ceva??numai un prost ca tine putea.

      • Nu e al nimanui, doamna, e fostul PPA, eternul si fascinantul „filozof” de socola, doar ca nu mai are bani de medicamente :))))))

      • Un om care nu face parte din sistem. Un om care considera ca nu esti o fraiera de rans ca tu faci parte din sistem , un sistem care traieste pe spatele fraierilor . Pentru voi, Raiul este aici pe pamant unde aveti privilegii nelimitate. Tu vorbesti din ura , eu pe documente, fapte.

    • ”Fostul procuror Emilian Eva a fost condamnat, marţi, de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, la 2 ani şi 11 luni de închisoare cu suspendare pentru luare de mită şi acte de comerţ incompatibile cu funcţia” 15 voturi negative doar atata ati mai ramas in Haita?

  2. L-am vazut intr-un live pe facebook pe primarul de caransebes care e foarte bun prieten cu unul din arestati ,pop ioan,foarte foarte surescitat la doar cateva zeci de minute dupa ce i-au saltat prietenul. Sa fie vreo legatura ? gura targului zice ca a trecut si domnul profesor pe la asa zisele cursuri facute de popica. ca la conacul lu popica era prezent tot timpul la agapele fratesti de dupa fiecare examen de la muzeu

Adaugă comentariu