Caraş-Severin, Romania

CARANSEBEŞ – Aleșii caransebeșeni s-au reunit marți într-o „extraordinară” dedicată, în principal, unor probleme de infrastructură urbană.

Mai exact, au fost alocate sume importante, peste 3,1 milioane de lei, pentru unele investiții preconizate de municipalitate pentru a doua jumătate a anului.

„Este vorba de reabilitarea tronsonului de drum național, de ansamblul de străzi pe care-l vom realiza în zona aeroportului (Traian Doda, Burebista și continuarea spre Sala Polivalentă, Pipirigul Mare) sau de bugetul pentru străzile din Valea Cenchii și Jupa. De asemenea, au mai fost alocate fonduri pentru zona Carboniferă și pentru amenajarea Pieței Dragalina. Sperăm ca în cursul acestui an să reușim să abordăm toate aceste investiții, iar cea mai mare parte chiar să le finalizăm“, a precizat primarul Marcel Vela.

În aceeași reuniune de urgență, consilierii caransebeșeni au aprobat și un nou caiet de sarcini pentru achiziționarea mijloacelor de transport în comun, care a trebuit modificat odată cu intrarea în vigoare a unor noi norme europene. „Există o directivă europeană ca în cazul achiziționării de autobuze noi să aibă standardul EURO 6, altfel nu le-am putea înmatricula“, a mai spus edilul Caransebeșului.

Adaugă comentariu