REŞIŢA – Ministerul Sănătăţii a dat start vaccinării antigripale din acest sezon, însă nu a dat încă vaccinurile.
La sfârşitul săptămânii trecute, Ministerul Sănătăţii anunţa oficial faptul că din această săptămână demarează campania de vaccinare gratuită împotriva gripei de sezon, „conform calendarului stabilit“. În fiecare an, campania vizează reducerea la maximum a îmbolnăvirilor. Potrivit declaraţiilor de la minister, „a fost finalizată procedura de recepţie a dozelor de vaccin antigripal care vor fi utilizate pentru imunizarea cu prioritate a persoanelor cu risc ridicat de îmbolnăvire“.
Cu toate acestea, reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică a judeţului Caraş-Severin au precizat luni că dozele necesare pentru imunizarea populaţiei nu au ajuns în teritoriu, cu toate că a fost făcută de ceva vreme catagrafierea populaţiei cu risc de a contacta complicaţii.
Anul acesta, Ministerul Sănătăţii va utiliza 500.000 de doze de vaccin gripal pentru vaccinarea persoanelor cu vârsta peste 65 de ani, cele cu boli cronice, în special boli respiratorii şi cardiovasculare, boli metabolice, copii şi bătrâni instituţionalizaţi, personal medical, gravide – conform recomandărilor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii. Ca în fiecare an, campania Ministerului Sănătăţii se va derula în cadrul cabinetelor medicilor de familie şi în unităţi sanitare cu paturi. Medicii reamintesc că păstrarea regulilor de igienă personală, în special spălatul pe mâini cu apă şi săpun, reprezintă una din metodele cele mai eficiente de prevenire a îmbolnăvirilor şi atrag atenţia cadrelor didactice şi parinţilor să îndrume elevii în acest sens.