Caraş-Severin, Romania

BUCOŞNIŢA – Duminică, 28 iulie, a fost o zi de mare sărbătoare la Bucoşniţa, unde s-a inaugurat sediul primăriei comunei.

La eveniment, pe lângă câteva sute de localnici,  au mai participat parlamentarii Ion Mocioalcă şi Ioan Benga, prefectul judeţului Caraş-Severin, Silviu Hurduzeu, vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Ionesie Ghiorghioni, reprezentantul firmei care a executat lucrările, „Speed Prod”, Ioan Crina, care este totodată şi viceprimarul Reşiţei, directori ai mai multor instituţii deconcentrate de la nivelul judeţului, ai unor organisme de la Timişoara, primari social-democraţi din comunele învecinate, iar din partea gazdelor – primarul Vichente Suru, viceprimarul Ioan Buzan şi consilierii locali.

După o slujbă de sfinţire a noului sediu, s-a adresat celor prezenţi primarul comunei, Vichente Suru: „După îndelungate strădanii ale administraţiei publice locale, iată că a sosit momentul să inaugurăm noul sediu al Primăriei şi Consiliului Local Bucoşniţa, clădire ce ne dorim să fie un punct de reper pentru comunitatea locală, un loc în care cetăţenii să găsească sprijin la nevoile lor concrete şi îndrumare pentru soluţionarea diverselor probleme cu care se confruntă”.

După primirea, din mâna primarului, a „Cheii comunei” şi a titlului de „Cetăţean de onoare al comunei Bucoşniţa„, deputatul Ion Mocioalcă a mulţumit pentru onoarea care i s-a făcut. La rândul său, prefectul Silviu Hurduzeu a declarat că este legat de comuna Bucoşniţa prin faptul că în aceste locuri şi-a petrecut o mare parte din copilărie, acolo locuiesc părinţii săi şi din această comună sunt prietenii săi cei mai buni. „Aş vrea să vă spun că această lucrare amplă, de modernizare a Primăriei, nu s-ar fi putut finaliza fără ultima tranşă de bani, şi aici a fost meritul atât al deputatului Ion Mocioalcă, cât şi al Consiliului Judeţean, care au alocat aceşti bani astfel încât lucrarea să fie terminată”, a mai spus prefectul cărăşean.

Ionesie Ghiorghioni, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Caraş-Severin, a declarat că, în numele conducerii instituţiei pe care o reprezintă, felicită administraţia locală pentru această realizare deosebită.

Sonia Berger, Bogdan Naum

Adaugă comentariu