Caraş-Severin, Romania

CARAŞ-SEVERIN – Preşedintele Consiliului Judeţean a prezentat o informare privind proiectele pentru finanţare în cei doi ani de mandat. Acestea au fost împărţite pe mai multe capitole şi detaliate consilierilor judeţeni, chiar la finalul şedinţei de azi a forului decizional judeţean.

Astfel, pe infrastructură au fost depuse pe POR, PNDL şi SUERD proiecte pentru reabilitarea mai multor drumuri judeţene, valoarea acestora ridicându-se la peste 559 de milioane de lei. Proiectele depuse de Consiliul Judeţean pentru proiecte, la capitolul sănătate, au o valoare ce depăşeşte 71 de milioane de lei, iar pe învăţământ-cultură există două proiecte a căror valoare se ridică la peste 12 milioane de lei. Valoarea totală a tuturor proiectelor depuse de Consiliul Judeţean în aceşti doi ani se ridică la 643.379.363 de lei, adică peste 160 de milioane de euro.

„Nu este un bilanţ la doi ani de mandat, este o informare strict pe proiecte. Azi am aprobat în Consiliul Judeţean ultimele proiecte mari pentru că axele importante de finanţare pe infrastructură se închid, Niciunul dintre aceste proiecte nu a existat la preluarea mandatului. Ştiţi bine că nu putem face lucrări fără bani, ori ca să facem ceva trebuie să îi accesăm, proiectele depuse pe POR, PNDL, CNI, SUERD fiind o necesitate. Şi asta am făcut. Ca să nu mai spun că nu am avut niciun drum intabulat, ne-am ocupat şi de asta, iar la ora actuală avem intabulate cam 90 la sută din drumurile judeţene. Ori aceste drumuri fără bani nu pot fi făcute, în condiţiile în care reabilitarea unui kilometru de drum judeţean costă undeva la 300.000 de euro. Aşadar, aşteptăm banii, ne apucăm de lucrări, mergem mai departe“, a spus şeful judeţului, Silviu Hurduzeu.