Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Acesta era pulsul general al Pieţei Reşiţa Nord după un incendiu care a mistuit miercuri seara o parte din edificiu, mese, acoperiş.

Un incendiu a izbucnit miercuri seară în jurul orei 22.13, în Complexul Agroalimentar Reşiţa Nord. La faţa locului au intervenit de urgenţă trei echipaje de stingere cu trei autospeciale cu apă şi spumă, o autoscară mecanică şi o ambulanţă SMURD din cadrul Detaşamentului de Pompieri Reşiţa. Când au ajuns echipajele în Govândari, flăcările cuprinseseră aproximativ 200 de metri pătraţi din piaţă, mese şi acoperiş. „S-a acţionat imediat pentru localizarea si stingerea incendiului, pompierii militari reuşind să oprească extinderea flăcărilor la întreaga piață. Din fericire, incendiul nu s-a soldat cu victime“, spuneau pompierii, care nu aveau iniţial vreo bănuială vizavi de cauza incendiului. A doua zi s-a stabilit ca posibilă cauză un scurtcircuit electric.

Joi, atmosfera la intrarea în piaţă era cam aceeaşi, lumea trecea aproape fără să observe că edificiul poartă urmele unui proaspăt incendiu. Doar câţiva curioşi care aveau treabă prin acea zonă a pieţei au pus ceva întrebări, în rest ziua de piaţă a fost ca şi normală. Un rând de mese a fost afectat, oamenii rămânând şi fără marfă, şi fără acte, şi fără tot ce-a fost în boxe, cântare, case de marcat, facturi, tot… Cineva spunea că a avut norocul să fie acolo şi să arunce o găleată de apă, să nu se extindă incendiul la propria marfă.

Alţii au aflat despre dezastru a doua zi. Tot atunci, în jurul prânzului, angajaţii municipalităţii încă nu reuşiseră să strângă firicelele de scrum rezultate din arderea plăcilor de poliester armat cu fibră de sticlă din acoperiş. Materiale adevărate, trainice am putea spune… Câţiva comercianţi ne-au arătat că în aer pluteau încă particule de funingine, răzleţite poate şi de tentativele de a le înlătura. Iar aerul devenise greu respirabil, înecăcios pentru cei care rămâneau prea mult în zonă, după cum ne-au mărturisit cei de la mesele învecinate cu locul afectat.

„În câte zile spuneau că termină lucrările?“, am întrebat noi, nerăbdători? „Zile? Nu zile! Poate în care an?!“, ni s-a răspuns scurt.

Totuşi, în dimineaţa de după dezastru piaţa era funcţională, deşi administratorul Pieţelor reşiţene, Dorin Bistrian, ne-a mărturisit că „putea fi mult mai rău! Ne pare rău de ce s-a întâmplat, nimeni nu se aştepta la chestia asta. Vedem la ora 22.00 să ne uităm pe camere să vedem ce s-a întâmplat. Sunt mai multe variante de unde ar fi pornit focul. Nu vreau să mă pronunţ, o să vedem despre ce este vorba. Piaţa e funcţională, mergem înainte. Va trebui să facem o piaţă nouă aici, aia vrem să facem, dl primar aia vrea să facă şi, în cel mai scurt timp, totul se va schimba în bine“.

Antoniu Mocanu

Adaugă comentariu