REȘIȚA – Îmi permit să zâmbesc pentru că îmi place să desenez zâmbete pe chipuri, pentru că zâmbind din suflet atâţia oameni s-au îndrăgostit de zâmbetul meu. Îmi permit să mă bucur de oameni frumoşi, nu am mulţi în jur, dar cei pe care îi am sunt doza mea de bine; îmi permit să mă bucur de lucrurile mărunte pentru că ele conturează clipe frumoase.
Îmi permit să recunosc că dincolo de mine se află lecţii de viaţă, mâini întinse, cuvinte calde, sfaturi sincere, dar şi palme şi „cicatrici“ de la căderile de pe parcurs. Îmi permit să mă bucur de orice reuşită pe care o am, pentru că doar eu ştiu renunţările din spatele ei. Îmi permit să fiu ambiţioasă şi consecventă în ceea ce îmi doresc pentru că ştiu că ambiţiile mele niciodată nu fac parte din categoria celor care ar răni pe alţii. Îmi permit să nu renunţ când mi-e greu şi să mă bazez pe mine, iar asta pentru că atunci când m-am bazat pe promisiunile neonorate ale altora, renunţările au fost mai frustrante.
Îmi permit să îmi fie teamă de anumite lucruri şi asta doar pentru a preveni situaţii neplăcute. Îmi permit să ascult sfaturi de la cei în măsură să mi le dea şi asta doar pentru a mă strădui temeinic să îmi şlefuiesc gândirea aşa cum vreau eu. Îmi permit să apreciez cuvintele frumoase pentru a trece uşor peste cele urâte. Îmi permit să îmi cer scuze atunci când greşesc şi asta pentru a lăsa loc de iertare eventualelor viitoare greşeli. Îmi permit să fiu arogantă dar numai atunci când aroganţa mea arată cui trebuie că datul din gură, aşa pe margini, n-a născut niciodată dive, legende, eroi sau staruri şi nici nu dă satisfacţie decât pe moment. Îmi place să învăţ şi îmi permit să cred că aproape orice se învaţă. Fie că e vorba de o profesie, sau de un fel de a fi. Chiar şi purtarea decentă sau bunul simţ se învaţă. Sau toleranţa. Ori felul de a comunica, de a spune ce gândeşti, de a-ţi face prieteni, de a face propriile alegeri în viaţă. Când nu mai vrei să înveţi nimic nou, crezând că le ştii pe toate sau că este suficient ce ştii până la un moment dat, ratezi partea aia frumoasă a vieţii.
Îmi permit să apreciez loialitatea pentru că face diferenţa într-o lume în care am uitat să fim statornici şi sinceri şi pentru că este unul dintre cele mai frumoase daruri pe care le poate oferi un om apropiat; îmi permit să fiu loială şi să nu întorc cuiva spatele pentru oameni mai ieftini, pentru jocuri ce nu îmi aparţin. Îmi permit să schimb ce nu îmi place şi să accept ceea ce este imposibil de schimbat şi asta numai pentru că aşa pot evolua şi merge mai departe. Îmi permit să nu mă supraevaluez pentru că sunt realistă, dar şi să nu mă subevaluez. Îmi permit şi să fac matematică din sentimentele pentru ceilalţi dacă primesc omenie, respect, iubire mai puţin decât ofer. Îmi permit să îmi asum tot ceea ce sunt şi cum sunt…