Caraş-Severin, Romania

BOCŞA – O icoană datată cu anul 1896, reprezentativă pentru Sfinţii Trei Ierarhi, a fost donată unei parohii din Bocşa Vasiova.

La sfârşitul săptămânii trecute, un lăcaş de cult bocşean a primit, în donaţie, o icoană. Cu prilejul praznicului Sfinţiilor Trei Ierahi (Vasile cel Mare, Grigorie Teologul şi Ioan Gură de Aur), biserica ortodoxă „Naşterea Maicii Domnului“ din Bocşa Vasiova a primit în dar o icoană reprezentativă pentru această sărbătoare. Donaţia a venit din partea unui credincios al parohiei, Grigore Ioan Vasilescu, născut la Bucureşti şi stabilit de curând la Bocşa, care a primit ca moştenire de familie valoroasa icoană datând din anul 1896.

„Apropiat al bibliotecii bocşene, dl. Vasilescu participă în mod constant la activităţile derulate în această instituţie. În acest fel a reuşit să cunoască oameni şi fapte şi să aprecieze importanţa acestora. I-a atras atenţia în mod special munca preotului Doru Melinescu atât la Centrul de Tineret pe care-l coordonează, cât şi în cadrul bisericii pe care o păstoreşte cu trudă şi pricepere. Astfel, cu încredere, a hotărât să doneze bisericii icoana care-i reprezintă pe cei Trei Ierarhi, dăruind astfel şi un strop din sufletul familiei sale. Iar pentru a împlini această faptă onorantă, părintele Doru Melinescu a ales data de 30 ianuarie, ceas de mare praznic duhovnicesc, dar şi de importantă sărbătoare pentru Grigore Ioan Vasilescu, omul care, începând cu această zi, va veni la biserică nu doar mai des, ci şi cu mai multă încredere şi evlavie“, ne spune Gabriela Şerban, managerul bibliotecii bocşene.

Adaugă comentariu